După ce anul trecut a scandalizat întreaga țară umilind un fost medic din Dej, lovindu-l cu ouă în plină stradă, acum a recidivat și a ajuns din nou la secția de poliție.
Este vorba de un adolescent de doar 18 ani din Dej, care este cercetat de polițiști pentru nu mai puțin de opt furturi, toate în ultimele luni. A furat din magazine, beciurile blocurilor sau chiar locuințe, totul pentru a-și cumpără etnobotanice, spun surse din cadrul anchetei.
Unul dintre ultimele sale furturi a fost surprins de camerele de supraveghere. Acesta a intrat în magazin, a luat un coș de cumpărături ca și un client oarecare, s-a făcut pierdut printre rafturi și a scos din cutie un uscător de păr pe care l-a abandonat mai apoi pe raft. A făcut câțiva pași, și-a umplut buzunarele de ciocolate, după care s-a întors la uscătorul de păr, pe care l-a îndesat în pantaloni. Apoi a ieșit din magazin lăsând coșul gol, ca și cum ar fi fost nehotărât și nu a cumpărat nimic. Din același magazin a mai furat anul trecut bunuri în valoare de peste 500 lei, dar pentru că era minor și prejudiciul nu a fost foarte mare, judecătorii l-au lăsat liber. Liber a rămas și după ce împreună cu doi prieteni a umilit un fost medic, lovindu-l cu ouă în plină stradă. Dacă acum nu s-a ferit de camerele de supraveghere, nici atunci nu s-a rușinat în fața camerei de luat vederi, pentru că s-au filmat singuri și mai apoi au postat imaginile pe o rețea de socializare, fiind mai apoi sancționați contravențional pentru fapte antisociale.
„Cristi Bossu” a fost audiat marți de polițiștii din Dej, fiind suspectat de opt furturi, deși oamenii legii cred că au fost mai multe dar păgubiții nu au depus plângeri, după care a fost reținut pentru 24 de ore. Astăzi va fi prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru furt calificat.
Vezi în video-ul de mai jos cum acesta împreună cu doi prieteni a umilit un fost medic din Dej:
Dejeanul.ro