Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au început urmărirea penală faţă de MUREŞAN AUREL ALEXANDRU, ofițer de poliție judiciară şi șef al Poliţiei municipiului Dej, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite.
Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmite de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, învinuitul Mureşan Aurel Alexandru s-a implicat în mod constant, atât direct, cât şi prin intermediari, în activitatea comercială a mai multor societăţi, de a căror administrare se ocupă în fapt, atât prin derularea activităţilor curente, cât şi prin protejarea intereselor acelor societăți prin folosirea abuzivă a funcţiei ocupate.
Astfel, în cursul anului 2008, societatea deținută de învinuit prin intermediar a încheiat cu primăria unei comune învecinate municipiului Dej un contract având ca obiect servicii de salubrizare menajeră. Deşi societatea nu a respectat obligaţiile contractuale, datorită intervenţiilor făcute de învinuitul Mureşan Aurel Alexandru, colaborarea dintre cele două părţi a fost menţinută și în anul 2010, prin încheierea unui nou contract. Datele cauzei relevă că similar, urmare a intervenţiilor învinuitului, au fost încheiate contracte de prestare a serviciilor de salubrizare şi cu primăriile altor opt comune învecinate.
De asemenea, în cadrul unei alte societăţi pe care o deține prin intermediari, învinuitul a înfiinţat şi dezvoltat o fermă de animale la care se ocupă zilnic de activităţile fermei, angajări de personal, plata salariilor, reparaţii utilaje, achiziţii şi vânzări. Pentru a obţine avantaje materiale pentru societatea respectivă, învinuitul foloseşte inclusiv instituţia pe care o conduce, punând presiune asupra unor persoane prin deschiderea de dosare penale pe numele acestora.
La o altă societate pe care o deține prin intermediar, având ca obiect de activitate exploatarea a două lacuri de pescuit sportiv, învinuitul se ocupă de activităţi de administrare nemijlocită, cum ar fi: angajare personal, plăţi salarii, comenzi marfă, achiziţii de peşte pentru popularea lacurilor, încasări.
Învinuitului Mureşan Aurel Alexandru i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie
RECHIZITORIUL – Incredibil: Seful Politiei Dej acuzat de DNA ca era gunoier cu forta in noua comune! Era si fermier, si pescar
loading...