AcasăActualitateSocialRECHIZITE - S-a dat startul cumpărăturilor pentru noul an școlar

RECHIZITE – S-a dat startul cumpărăturilor pentru noul an școlar

spot_img

DISTRIBUIȚI

RECHIZITE  În ciuda faptului că până la debutul noului an școlar mai sunt aproximativ     trei săptămâni, copiii și părinții au dat deja startul goanei după rechizite. 

RECHIZITE Magazinele mari, dar și librăriile au fost luate cu asalt, iar vânzările la raioanele de papetărie au început să crească simțitor în ultimele zile.

„Într-adevăr, cumpărăturile pentru școală deja au început. Părinții au venit sa cumpere rechizite, așa că am avut grijă să pregătim o ofertă cât mai diversificată și mai atractivă copiilor, care de altfel s-a dovedit că știu forte bine ce anume își doresc atunci când vine vorba despre ghiozdanul pe care îl vor, sau personajul care să fie imprimat pe penar”, a precizat Maria, consilier de vânzări într-unul dintre magazinele de profil din Baia Mare.

Dacă în cazul elevilor mari variantele sunt simple, iar alegerile repede   făcute, în cazul celor mici lucrurile se schimbă radical, personajele din desene animate sau filme pentru copii fiind la mare căutare. Princess, Hello Kitty, Spiderman, Minie Mouse sau Minionnii sunt cele mai căutate. Diferența se reflectă însă și în preț, ghiozdanele mai simple putând fi chiar și cu până la 100 de lei mai ieftine decât cele cu personaje.
Ghiozdanul este însă doar primul din listă. Urmează caietele și pixurile, creioanele și penarele, cariocile şi lista poate continua. Practic, pentru un pachet întreg părinții trebuie să scoată din buzunar cel puțin 150 de lei. Suma poate însă chiar să se dubleze în cazul în care produsele sunt personalizate.

De menționat că în această perioadă părinții preferă să cumpere doar articolele școlare strict necesare, urmând ca restul rechizitelor să fie achiziționate doar după începerea anului școlar.

sursa foto

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA