La data de 3 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Leordina au depistat în flagrant delict trei bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 44 de ani, în timp ce sustrăgeau material lemnos dintr-un fond forestier administrat de Ocolul Silvic Poieni.
”În cadrul verificărilor efectuate la fața locului, s-a constatat că volumul de material lemnos tăiat ilegal este de 11.2 metri cubi, în valoare de peste 4.600 de lei. Totodată, poliţiştii au identificat un motofierăstrău mecanic, care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor. Întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată și predată în custodia Ocolului Silvic Poieni”, informează IPJ Maramureș.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști îm cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere, fără drept, de arbori și furt de arbori.