Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PSD Maramureş întrunit, sâmbătă, a hotărât excluderea din partid a viceprimarului municipiului Baia Mare Gabriela Hofer şi a consilierului municipal Elena Cărăuşan, informează un comunicat de presă al PSD.
Conform comunicatului, hotărârea a fost luată cu 20 de voturi „pentru” şi o abţinere. Viceprimarul municipiului Baia Mare, Gabriela Hofer, preşedinte al organizaţiei municipale de femei, şi Elena Cărăuşan, vicepreşedinte al acestei organizaţii, au votat recent la o şedinţă a Consiliului Local Baia Mare pentru accesarea unui credit rambursabil în sumă de 100 de milioane lei, deşi PSD a recomandat reprezentanţilor săi să se abţină asupra acestei propuneri a primarului Cătălin Cherecheş.
Sancţiunea vine după ce anterior acelaşi for de conducere al PSD Maramureş a hotărât retragerea sprijinului politic pentru funcţiile de reprezentare politică din cadrul Consiliului Municipal Baia Mare, a arătat preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea.
„PSD Baia Mare se pregăteşte pentru o competiţie electorală dificilă şi are nevoie de loialitatea membrilor de partid, precum şi de implicarea lor totală. Azi, PSD Maramureş nu mai poate avea încredere, din păcate, în activitatea şi nivelul de reprezentare al celor două consiliere municipale în Baia Mare. Viziunea PSD atât în ceea ce priveşte politica, dar mai ales în ceea ce priveşte activitatea administrativă a municipiului Baia Mare diferă fundamental de punctul lor de vedere. Şi, atunci, consider că este mai sănătos ca drumurile noastre să se despartă, iar PSD să îşi desemneze, în cadrul Consiliului Municipal Baia Mare, conform alegerilor din 2012, alţi reprezentanţi. Vom demara începând de luni, 8 februarie – conform Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările din 2014 – procedurile pentru înlocuirea celor două consiliere cu reprezentanţi legitimi ai PSD în Consiliul Municipal Baia Mare”, a declarat Gabriel Zetea.
Grigore Ciascai