RĂSTURNARE DE SITUAȚIE Statul Wisconsin, unul dintre cele câştigate la mică diferenţă de republicanul Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane din 8 noiembrie, a anunţat vineri că va renumăra voturile exprimate, ca răspuns la solicitările în acest sens formulate de doi candidaţi, transmite agenţia EFE.
Comisia Electorală din Wisconsin, stat unde Donald Trump s-a impus în faţa principalei sale rivale, Hillary Clinton, cu puţin peste 20.000 de voturi, a explicat că va realiza operaţiunea după ce a primit două cereri, respectiv de la candidata prezidenţială a Partidului Verde, Jill Stein, şi de la candidatul independent Rocky Roque De La Fuente.
Acest organism „se pregăteşte pentru a proceda la o renumărare a voturilor pentru preşedintele SUA la nivelul statului, conform solicitării acestor candidaţi”, a explicat, într-un comunicat, Michael Haas, administratorul comisiei. Potrivit lui Haas, renumărarea va începe cu siguranţă la finalul săptămânii viitoare, „după ce campania lui Stein a plătit taxa” necesară, care „încă se calculează”. Legile din Wisconsin autorizează efectuarea renumărării voturilor, atât timp cât candidatul sau candidaţii care o solicită sunt răspunzători de costurile financiare ale operaţiunii.
Procesul de renumărare, incluzând o examinare la mână a aproape 3 milioane de voturi din Wisconsin, este aşteptat să înceapă la finalul săptămânii următoare, după ce candidata Partidului Verde, Jill Stein, a plătit taxa cerută, a precizat Comisia Electorală, transmite Reuters. Stein a apreciat vineri, pe Facebook, că suma s-ar ridica la circa 1,1 milioane dolari. Termenul-limită federal pentru finalizarea renumărării este 13 decembrie, proces care poate cere operatori în 72 de districte din Wisconsin care să lucreze serile şi în weekend pentru a-şi termina munca la timp, potrivit comisiei.
Continuarea, AICI.
Sursă foto.