RĂSTURNARE DE SITUAȚIE Autorul atentatului de la Nisa de la 14 iulie soldat cu cel puţin 84 de morţi, tunisianul Mohamed Lahouaiej Bouhlel, „a beneficiat de susţinere şi complicităţi”, a anunţat joi procurorul responsabil de anchetă, Francois Molins, citat de AFP, Reuters şi DPA.
În cadrul unei declaraţii de presă, procurorul francez a precizat că există „progrese notabile” în ancheta derulată de „peste 400 de anchetatori”. Investigaţiile „au permis nu numai să confirmăm încă o dată caracterul premeditat al actului criminal comis de către Mohamed Lahouaiej Bouhlel, ci şi să stabilim că acesta a putut beneficia de susţinere şi complicităţi în pregătirea şi comiterea actului său criminal”, a declarat Mollins.
Doi franco-tunisieni, un tunisian, un albanez şi o franco-albaneză, cu vârste între 21 şi 42 de ani, au fost deferiţi justiţiei pentru a fi inculpaţi pentru asociere în vederea comiterii de acte teroriste şi asasinate. ‘Ei nu sunt cunoscuţi de serviciile de informaţii’, a precizat Molins.
În baza analizei telefonului mobil al ucigaşului, care a dus la identificarea a numeroase contacte cu ei, aceşti suspecţi au fost reţinuţi, a precizat procurorul, adăugând că legătura între Lahouaiej Bouhlel şi ceilalţi suspecţi a fost stabilită datorită elementelor găsite în camion şi pe armele descoperite.
Amprentele unuia dintre suspecţi au fost găsite pe portiera din dreptul pasagerului a camionului de 19 tone cu care Lahouaiej Bouhlel a zdrobit 84 de persoane şi a rănit peste 350 de răniţi. Cincisprezece dintre ei „au încă în acest moment un pronostic” conform căruia viaţa le este în pericol, a precizat procurorul.
Lahouaiej Bouhlel pare să fi gândit planul său criminal ‘cu mai multe luni înainte de a trece la acte’, potrivit procurorului.
Tot pe telefonul atacatorului de la Nisa s-au găsit o fotografie cu un concert de pe Promenade des Anglais şi o fotografie a unui articol privind ‘captagon’, un drog despre care se ştie că este utilizat de jihadiştii responsabili de atentate teroriste, notează AFP citată de Agerpres.
Sursă info.