4,3 milioane de români au beneficiat de asistenţă socială în 2014, potrivit unui raport al Curţii de Conturi. Printre ei şi persoane care nu aveau dreptul la bani şi care au prejudiciat statul cu peste 26 de milioane de lei.
Cea mai mare parte a beneficiarilor de asistenţă socială sunt copiii. 3,7 milioane de copii au primit alocaţie de la stat în 2014.
Alte 500.000 de persoane au încasat alocaţii pentru susţinerea familiei ori bani sub formă de venit minim garantat.
În plus, 170.000 de mame au primit indemnizaţii pentru creşterea copiilor.
Dacă tragem linie, vedem că, anul trecut, fondurile publice alocate sistemului de asistenţă socială s-au ridicat la peste 8 miliarde de lei. Alocaţiile celor mici şi indemnizaţiile mamelor în concediu de creştere a copiilor au înghiţit cele mai mari sume.
Însă, nu toţi cei care au primit bani de la stat, îi şi meritau. Curtea de Conturi a descoperit şi persoane care nu aveau dreptul la aceste beneficii.
O parte au încasat alocaţii pentru susţinerea familiei, deşi aveau şi alte venituri. Mai sunt şi mame care au primit stimulentul lunar pentru întoarcerea la serviciu, cu toate că nu au făcut dovada începerii activităţii. În total, aceştia au adus un prejudiciu statului de peste 26 de milioane de lei.
Beneficiari de asistenţă socială
3,7 milioane de copii: alocaţie de stat
247.620 de persoane: alocaţii pentru susţinerea familiei
240.617 de persoane: venit minim garantat
171.231 de persoane: indemnizaţii pentru creşterea copilului
Alocări pentru asistenţa socială
total în 2014: 8,1 miliarde lei
alocaţii copii: 2,6 miliarde lei
indemnizaţii pentru creşterea copilului: 1,7 miliarde lei
Prejudicii aduse de asistaţii sociali
– încasări de alocaţii pentru susţinerea familiei deşi persoanele în cauză aveau şi alte venituri;
– încasări de stimulente lunare pentru întoarcerea la serviciu, deşi persoanele în cauză nu au făcut dovada începerii activităţii.
Sursă știre digi24.ro