RĂMÂNE TOT AȘA În această lună, martie, trecem la ora de vară a anului 2018. Cu toții știm că la nivelul Parlamentului European se ia în discuție renunțarea la schimbarea orei, dar, până-n acest moment nu s-a luat o decizie. Prin urmare, România și celelalte state europene continue să schimbe ora, cel puțin în acest an.
RĂMÂNE TOT AȘA În România, s-a transmis ușor greșită decizia Parlamentului European. Deși unele publicații au susținut că-n Parlamentul European s-a votat renunțarea la ora de vară, în realitate europarlamentarii au cerut o evaluare a regimului actual al orei şi, dacă este necesar, o revizuire a regulilor. Rezoluţia a fost adoptată cu 384 de voturi pentru, 153 împotrivă şi 12 abţineri.
Românii care au citit știrea așa cum a fost tradusă de multe site-uri online, greșită, au rămas cu ideea că nu se mai schimbă ora, dar, cel puțin în acest an, se schimbă!
Totodată, în Parlamentul României, există o propunere din partea PMP, susținută și de alți parlamentari din alte partide cu privire la renunțarea la ora de vară, dar acest lucru nu înseamnă că România nu va mai trece în acest an la ora de vară.
Trecerea la ora de vară se face în preajma echinocțiilor de primăvară, când ziua este egală cu noaptea. Acest lucru se face într-o noapte de sâmbătă spre duminică, ca să existe o adaptare a organismului la ora nouă.
Anul acesta, se trece la ora de vară în 25 martie 2018, mai exact în noaptea ce desparte 24 martie 2018 de 25 martie 2018. Ceasurile vor fi date cu o oră înainte. Ora 03:00 va deveni ora 04:00.
Scopul trecerii la ora de vară este de a ne bucura mai mult de lumina naturală a zilei. Trecerea la ora de vară adaugă o oră de lumină zilei. Acest obicei ajută la economisirea energiei electrice.
Conceptul orei de vară a fost prima dată adus în discuție în anul 1895, în Noua Zeelenadă. Cel care a venit cu această idee a fost entomologul George Vernon Hudson. Ideea are ca scop folosirea luminii Soarelui pe o perioadă cât mai lungă din zi. În acest mod, activitățile se desfășoară cât mai mult posibil pe lumină naturală, iar acest lucru este benefic din cel puțin două puncte de vedere. În prezent, mecanismul prin care se schimbă ora, în preajma echinocțiilor de primăvară și de toamnă, respectiv trecerea la ora de vară și la ora de iarnă, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă.
Trecerea la ora de vară a fost folosită însă pentru prima oară în Europa, Germania fiind prima țară care a introdus schimbarea orei. România a adoptat această reglementare pentru prima dată în anul 1917.