Revizuirea Constituţiei, regionalizarea, Mişcarea Populară şi remanierea guvernamentală – strategii ale lui Traian Băsescu şi PDL pentru câştigarea viitoarelor alegeri – nu au avut finalitate în 2011, din cauza nemulţumirilor interne sau a partenerilor de coaliţie, în principal a UDMR. Preşedintele Traian Băsescu a trasat mai multe obiective care ar fi trebuit puse în practică de conducerea PDL pentru a obţine încă o dată guvernarea în 2012, însă acestea nu au fost duse până la capăt.

La începutul anului, PDL a fost concentrat pe lupta internă pentru câştigarea şefiei partidului, la Congresul din mai. Au fost frământări, poziţionări şi repoziţionări de tabere în partid, unii şi-au declarat susţinerea pentru Emil Boc, alţii pentru Vasile Blaga, pe atunci secretarul general al partidului, şi aşteptau chiar ca Boc să renunţe la funcţia de premier. Traian Băsescu s-a exprimat, la un moment dat, pentru un premier tehnocat care ar fi trebuit să revigoreze guvernarea, dar nu a găsit susţinere la partenerii de coaliţie şi nici la unii dintre liderii locali ai PDL. Aşa că Guvernul şi partidul au mers, în continuare, pe mâna lui Emil Boc. După stabilirea echipei de conducere a partidului, Traian Băsescu şi liderii PDL au făcut, din nou, calculele pentru ca partidul să fie la putere şi în 2012, în ciuda măsurilor impopulare luate în ultimii doi ani. Au mizat pe revizuirea Constituţiei, pe reorganizarea administrativ-teritorială, pe constituirea unei Mişcări Populare care să rebranduiască PDL şi chiar pe remaniere.

Discuţia privind revizuirea Constituţiei datează încă din anul 2010.

Disputele dintre PDL şi UDMR pe tema reducerii numărului de parlamentari şi Parlament unicameral au făcut să nu se ajungă la consens în privinţa revizuirii Constituţiei. Nici opoziţia nu a fost de acord cu revizuirea Constituţiei înainte de alegeri, Victor Ponta declarând că subiectul este folosit electoral de Băsescu. Negocierile s-au purtat timp de mai multe luni. S-a constituit o comisie specială, în paralel, s-a decis să se ocupe şi Comisia juridică a Camerei de acest lucru, au apărut mai multe proiecte de revizuire a Constituţiei – unul al Guvernului, altul al preşedintelui. Traian Băsescu a încercat, în iunie, să facă un compromis cu partidele din opoziţie sau cu o parte din opoziţie, s-a adresat şi Parlamentului pe această temă şi s-a declarat dispus să renunţe la un an de mandat. Niciun rezultat. La începutul lunii septembrie 2011, Traian Băsescu a spus că nu renunţă la revizuirea Constituţiei, arătând că renunţă la ideile sale doar când „închide ochii”. Cu toate acestea, în noiembrie, premierul Emil Boc le-a transmis parlamentarilor că revizuirea Constituţiei trece în plan secund, după adoptarea bugetului de stat şi comasarea alegerilor. Aşa că revizuirea Constituţiei s-a amânat, reducerea numărului de parlamentari mai aşteaptă, iar Parlamentul unicameral este un deziderat foarte greu de atins, niciun alt partid nefiind de acord. Liderii PDL nu au reuşit să obţină revizuirea Constituţiei, nici măcar cu ocazia acordului financiar european, când doreau să introducă în legea fundamentală nu numai limitarea deficitului şi a datoriei publice, ci şi trecerea la Parlament unicameral.

Reorganizarea administrativ-teritorială, un obiectiv imposibil de atins

În paralel cu modificarea Constituţiei, la sfârşitul lunii martie 2011, a apărut mai pregnant şi ideea reorganizării administrativ-teritoriale. În 6 iunie, conducerea PDL a fost mandatată să discute cu partenerii de coaliţie un proiect de regionalizare. Negocierile din coaliţie au eşuat în special din cauza opoziţiei UDMR, care se temea că pierde privilegiile obţinute pentru minoritatea maghiară. Nu doar UDMR a fost împotriva regionalizării, ci şi lideri locali ai PDL, care erau nemulţumiţi că, prin restrângerea regiunilor, dispăreau o serie de posturi din prefecturi, consilii locale, direcţii judeţene. Liderii UDMR au fost cei care au spus public că sunt împotrivă, deşi democrat-liberalii, cu acordul lui Traian Băsescu, le-au prezentat mai multe variante, una cu 8 judeţe, alta în care Harghita şi Covasna rămâneau aşa cum sunt  acum, fără a fi comasate. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, în 14 iunie, că Uniunea nu poate accepta varianta transformării regiunilor de dezvoltare în opt „judeţe-mamut”, neexistând argumente suficiente pentru acest lucru şi a avertizat că, dacă PDL va insista pe acest proiect, va exista o problemă în Parlament şi nu va mai fi majoritate. Preşedintele PDL, Emil Boc, a venit cu argumente de genul că reîmpărţirea judeţelor va duce la accesarea mai uşoară a fondurilor europene, că e o cale de eliminare a corupţiei, dar liderii maghiari au declarat de fiecare dată că „subiectul regionalizării trebuie închis”. USL a respins şi ea regionalizarea, acuzând o întoarcere la comunism, iar Crin Antonescu a îndemnat la mişcări masive de protest, motivând că România nu e „moşia pe care o împarte Băsescu”. Liderii PDL au fost, astfel, nevoiţi sau uşuraţi să renunţe şi la acest obiectiv în acest an, aşteptând vremuri mai bune şi sperând în alte strategii prin care să câştige alegerile.

O anomalie: Mișcarea Populară

O altă strategie gândită de şeful statului a fost înfiinţarea Mişcării Populare, în jurul PDL, care ar fi trebuit să dea o nouă imagine, mai curată, democrat-liberalilor. Preşedintele a rugat-o pe fiica sa, Ioana Băsescu, să înregistreze în luna aprilie marca „Mişcarea Populară” la OSIM, spunând că trebuie pregătită ideea de mişcare populară pentru realizarea unei eventuale alianţe. Băsescu a vrut să scoată astfel PDL din izolare şi să creeze un mare partid de dreapta. De Mişcarea Populară s-a vorbit mult, începând cu Sebastian Lăzăroiu, pe atunci consilier prezidenţial, care a lansat povestea cu Albă ca Zăpada şi terminând cu prim-vicepreşedinţii partidului Teodor Baconschi şi Sorin Frunzăverde, care au susţinut că PDL trebuie rebranduit. Liderii PDL au stabilt şi un termen, sfârşitul lunii octombrie, pentru ca această mişcare să prindă contur, însă nu s-a făcut nimic. Liderii partidului nu au reuşit să se pună de acord şi să stabilească cine ar urma să intre în această Mişcare Populară, alături de PDL, lansându-se tot felul de variante cum ar fi partidul lui Gigi Becali sau partidul lui Dan Diaconescu. Unele voci, cum este cea a lui Theodor Paleologu, au ironizat Mişcarea Populară sau aşa-zisa Albă ca Zăpada, cum a fost denumită la început, susţinând că Scufiţa Roşie este mai simpatică.

Boc cel Mic a rezistat atacurilor prezidențiale

Subiectul remanierii Guvernului a fost tot timpul anului în atenţia partidului, a premierului şi a preşedintelui Băsescu. Au fost voci în PDL care spuneau că pentru îmbunătăţirea imaginii partidului şi a Guvernului ar fi fost necesară o remaniere a Guvernului, dacă nu s-a putut decide înlocuirea lui Emil Boc. Dar remanierea a fost făcută doar la Ministerul Muncii, unde mai întâi a fost numit Sebastian Lăzăroiu în locul lui Ioan Botiş, iar, apoi, Sulfina Barbu l-a înlocuit Sebastian Lăzăroiu. Şi a fost înfiinţat noul Minister al Afacerilor Europene. O schimbare s-a produs şi la Ministerul Săbătăţii, dar aici în urma demisiei lui Cseke Attila, portofoliul fiind apoi preluat de un alt reprezentant al UDMR, Ritli Ladislau. Lideri democrat-liberali au vorbit neoficial de posbilitatea unei remanieri încă de la începutul anului, înainte de Congresul din mai, după Congres, iar, apoi, a fost amânată pentru toamnă. A venit însă iarna, iar remanierea tot nu a fost făcută, fiind invocat motivul adoptării bugetului de stat. Dacă înainte de Congresul din mai s-a vorbit despre înlocuirea lui Emil Boc cu un premier tehnocrat, după Congres s-a renunţat la această idee şi au apărut informaţii privind o remaniere guvernamentală care ar putea avea loc în iunie la ministerele economice. În iulie, premierul Emil Boc a vorbit din nou de remaniere, declarând că absorbţia fondurilor europene este un criteriu pentru remanierea guvernamentală, iar secretarul general al partidului, Ioan Oltean, a spus că se discută în partid despre remaniere, dar această „chestiune este exclusiv” sarcina premierului. Şi Elena Udrea a afirmat că miniştrii care nu au făcut performanţă trebuie remaniaţi.

Remanierea a fost amânată pentru totdeauna

În luna august, europarlamentarul PDL Cristian Preda a venit cu ideea că Guvernul trebuie remaniat, pentru că e nevoie ca „oameni credibili” să susţină măsurile Executivului, el apreciind şi că liderii locali cu imagine bună ar trebui să aibă un cuvânt mai greu la centru, cum ar fi Gheorghe Falcă şi Sorin Frunzăverde. Apoi, declaraţiile privind remanierea au reînceput odată cu sesiunea parlamentară de toamnă. În octombrie, liderii PDL şi şefii organizaţiilor judeţene ale partidului au stabilit, la o întâlnire de la Vila Lac, ca eventuala remaniere guvernamentală să fie decisă de premierul Emil Boc împreună cu preşedintele Traian Băsescu. Iar în noiembrie, preşedintele Băsescu a declarat că, în cazul în care premierul Emil Boc va veni cu propuneri de remaniere, le va accepta în mod rapid, menţionând că nu este cazul de schimbare a premierului pentru a nu se intra într-o criză politică. La sfârşitul anului, în decembrie, premierul Boc a precizat că strategiile PDL de relansare a partidului nu prevăd retragerea sa de la conducerea Guvernului şi că deciziile legate de o eventuală remaniere a miniştrilor le va lua împreună cu preşedintele Băsescu, în timp ce Elena Udrea a menţionat necesitatea unei remanieri pentru relansarea încrederii populaţiei. Lideri ai PDL vorbesc, în continuare, pe la colţuri, despre posibilitatea unei remanieri a Guvernului, lansându-se mai multe variante ca termen, între care luna ianuarie a anului viitor. Aceştia spun că preşedintele Traian Băsescu ar fi nemulţumit de prestaţia unor miniştri, cum ar fi cel al Finanţelor şi cel al Economiei, dar este mulţumit de modul în care au gestionat situaţia la ministere Elena Udrea, Anca Boagiu, Sulfina Barbu sau Traian Igaş.

PDL a ”câștigat” Senatul, care, de fapt, îi aparținea

În finalul anului, PDL a reuşit să câştige preşedinţia Senatului pentru Vasile Blaga, pe mâna opoziţiei şi cedând UDMR Secretariatul General al Guvernului. De asemenea, coaliţia a reuşit să cadă de acord asupra comasării alegerilor locale cu cele parlamentare în 2012, Guvernul asumându-şi răspunderea în Parlament pe actul normativ în acest sens. Liderii partidului au devenit, astfel, optimişti că vor recupera procentele pierdute în sondaje până la alegerile care vor avea loc în noiembrie. Dar, democrat- liberalii s-au confruntat în timpul anului şi cu acuzaţii de corupţie la adresa liderilor locali. Au intrat, pe rând, în atenţia organelor de anchetă lideri locali cu greutate din PDL, iar unii au fost reţinuţi și chiar condamnați. Cel mai cunoscut este primarul Clujului, Sorin Apostu, un apropiat al preşedintelui PDL, Emil Boc. Şi primarul din Braşov, George Scripcaru, este cercetat într-un dosar de corupţie. PDL a încercat să-şi spele imaginea prin adoptarea unui Cod etic al partidului, care presupunea sancţionarea, prin excludere, a membrilor arestaţi. Rămâne de văzut ce strategii va mai aplica PDL şi dacă va reuşi ca, în lunile de până la alegeri, să creeze suficientă simpatie în rândul populaţiei pentru a câştiga încă o dată guvernarea.

(Sursa: mediafax)