Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au sesizat din oficiu despre faptul că o femeie de 44 de ani din Vişeu de Sus deţine fără drept la domiciliu, în captivitate, într-o anexă aferentă locuinţei sale, un căprior mascul în vârstă de circa 2 săptămâni.
Un alt pui de căprioară, în vârstă de aproximativ o săptămână, a fost găsit la domiciliul unei alte femei, în vârstă de 40 de ani din Sălsig. Cu ocazia verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că aceasta a găsit căpriorul în pădure, în timp ce se afla la cules de ciuperci şi l-a adus la domiciliul său, fără drept.
Faţă de acestea se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de “deţinere fără drept în captivitate a speciilor de interes cinegetic”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 52 alin 1 lit. d raportat la art. 33 lit. a şi f din OUG 57/2007.