Poliţiştii de frontieră maramureşeni au depistat în PTF Sighet un autoturism marca BMW X5, în valoare de aprox. 40.000 euro, care este reclamat furat din Ucraina.
În dimineaţa zilei de 16 martie a.c., în jurul orei 05.00, în PTF Sighet s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul ceh Karel M., de 51 ani, conducând un autoturism marca BMW X5. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că maşina în cauză este reclamată furată din Ucraina din anul 2011.
Conducătorul auto a declarat că a împrumutat autoturismul de la un alt cetăţean ceh şi nu ştia că acesta este furat. Bărbatul este cercetat acum de poliţiştii de frontieră pentru săvârșirea infracţiunii de tăinuire la furt. Autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 40.000 euro a fost indisponibilizat la sediul STPF Maramureş până la finalizarea cercetărilor.