În ultimul timp, preocuparea faţă de problema sfârşitului lumii în care trăim s-a intensificat, luând aspecte alarmante în presă şi provocând stări de anxietate într-o societate tot mai secularizată şi lipsită de sens existenţial. În afară de advenţii Mileniului „biblic” bine cunoscuţi, o serie de „profeţi” ai Noii Ere îşi fac apariţia periodic în mass-media, trâmbiţând iminentul sfârşit care, în virtutea sincretismului teozofic „la modă”, poate fi „argumentat” şi prin alte surse decât cele iudeo-creştine, prin „descoperiri” extrabiblice şi informaţii parareligioase, cum este, spre exemplu, celebra „profeţie” mayaşă despre un sfârşit al lumii în ziua de 21 decembrie 2012.
Prezicerile „sfârşitului” abundă în ultimii ani, iar mediatizarea apocaliptică ia forme tot mai variate, de la avertizările ştiinţifice ale unor savanţi asupra unui cataclism cosmic devastator şi până la scenariile exotice ale sincretismului neognostic new age-ist. Există, însă, un numitor comun al acestor scenarii: lumea în starea în care se află nu mai poate dăinui, iar sfârşitul formei ei actuale este iminent; fie că se va produce o catastrofă uriaşă care va comprima pământul şi-l va transforma într-o sferă inertă, lipsită de viaţă (un scenariu sumbru, pesimist), fie va începe o nouă eră, atât din punct de vedere calendaristic, cât şi al realităţii concrete (o speranţă iluzorie despre o lume a păcii şi bunăstării pe Pământ sau în cosmos).
Ne aducem aminte că tema apocaliptică a anului trecut (2011) a fost „21 mai, Ziua Judecăţii. Biblia o garantează”. Adepţii pastorului american Harold Camping erau convinşi că „Isus va reveni pe Pământ să-i salveze pe cei care cred în el”. Ei spuneau că sfârşitul lumii trebuia să înceapă pe 21 mai 2011 şi că omenirea urma să trăiască un coşmar timp de 153 de zile. Aidoma predecesorilor săi pe linie advento-iehovistă, Harold Camping a anunţat că în urma unor calcule matematice a reuşit să identifice începutul sfârşitului lumii, fix pe 21 mai 2011. Tot el mai anunţase şi pe 6 septembrie 1994 că Iisus va coborî pe Pământ şi va fi întâmpinat de cei aleşi, cu Bibliile deschise spre cer, fără ca profeţia să se împlinească.
Descoperirea noii date „precise” a sfârşitului arată o coincidenţă a cel puţin trei surse de informaţii din culturi diferite, din care nu lipsesc interpretările oculte. S-au făcut speculaţii asupra cărţii chinezilor „I Ching”, care ar conţine o hartă a timpului de 4.000 de ani şi care s-ar încheia exact la 21 decembrie 2012; s-a făcut recurs din nou la Nostradamus, care ar fi profeţit că în anul 2012, „reînnoindu-se ciclul secolelor, va ploua cu sânge, foamete şi război, iar pe cer se va vedea un foc mare”. Mayaşii, conform calendarului lor, ar fi fixat anul mitic al creaţiei, care este prognozat să se încheie pe 21 decembrie 2012, ora 10.00, iar toate acestea dau naştere la interpretări bizare pe internet şi fac deliciul presei internaţionale.
Atitudinea Bisericii faţă de această provocare
Biserica Ortodoxă nu rămâne însă pasivă la aceste provocări. Aşa cum arată PS Ioachim Băcăuanul, „viaţa Bisericii a fost de multe ori tulburată de minţile rătăcite ale proorocilor mincinoşi, care au văzut în semnele timpului lor iminenţa dezastrului mondial. Însă aceste pretinse sfârşituri n-au făcut decât rău Trupului lui Hristos – Biserica, sfâşiindu-l şi aruncând în derizoriu sau relativ chiar ideea de eshaton”.
Ierarhul aminteşte că au fost ani fatidici, când omenirea a fost supusă spaimei prin anunţarea iminentei veniri a sfârşitului lumii (cum ar fi: 1000, 1843, 1875, 2000 şi chiar 2011), sursele fiind diferite pentru fiecare dintre aceste prevestiri, dar mai ales de natură biblică.
Totuşi, calculele celor ce cred că această dată ar fi sfârşitul calendarului mayaş, ca punct terminus al lumii, sunt date peste cap de inscripţiile de pe unele tăbliţe de la Templul din Palenque, care se referă la „aniversarea a 80 de runde calendaristice de la întronarea regelui Pakal”, adică 21 octombrie 4772, aşadar o dată mult mai târzie decât anul 2012. Cu toate acestea, decodarea inscripţiilor mayaşe cu referire la un presupus sfârşit al lumii în 2012 a generat o adevărată „cosmofobie”, după cum afirmă cercetătorul de la NASA David Morisson.
„Bazaţi pe sensibilitatea şi credulitatea oamenilor atunci când este vorba de viitor, ţinând cont şi de contextul economic actual, multe edituri şi mass-media au descoperit o adevărată sursă de venit, exploatând aceste ipoteze şi având de partea lor contribuţia însemnată a numerologilor, a sectelor mileniste şi a multor speculanţi ai sufletelor labile.
Ieşirea din această stare tensionată provocată de modul manipulator al promovării „cosmofobe” nu se poate realiza decât având conştiinţa atotprezenţei lui Dumnezeu, a proniei şi atotştiinţei Sale. Revelaţia stabileşte dependenţa noastră de Creator (fără Mine nu puteţi face nimic), dar şi faptul că tot ceea ce ni se întâmplă este cu voia şi din purtarea de grijă a Sa.
Frământările izvorâte din sintagma de tip sibilin: „Secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi deloc”, ar trebui să ne amintească de cuvintele lui Hristos, Care ne avertizează cu privire la profeţii şi profeţiile mincinoase referitoare la sfârşitul lumii: „Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi” (Matei 24, 4-5), sau de cuvintele care ne îndeamnă să nu cădem pradă calculelor umane atunci când acestea se referă la realităţi dumnezeieşti”.
Din perspectiva credinţei creştine ortodoxe – întemeiată pe actul suprem al Învierii lui Hristos – fundamentul creştinismului -, Universul are o finalitate pozitivă imprimată de Creator, fapt pentru care nu va fi desfiinţat, ci transfigurat într-un „cer nou şi pământ nou” (Apoc. 21, 1), învăluite în lumina iubirii divine intratrinitare.
Iată de ce pentru teologia ortodoxă nu este potrivită sintagma „sfârşitul lumii”, care duce la ideea de nimicire, distrugere sau aneantizare nihilistă a tot ce există, ci, aşa cum arată întemeiat părintele Dumitru Stăniloae, este vorba de „sfârşitul chipului actual al lumii şi desăvârşirea ei”, adică de transfigurarea ei prin Hristos în Duhul Sfânt, ca întoarcere a creaţiei la Dumnezeu Tatăl.
Cu atât mai mult omului – fiinţă personală, raţională şi liberă – îi este pregătită o restaurare finală, o viaţă veşnică plenară, prin înviere, asemeni lui Hristos şi împreună cu El, dar pentru aceasta omul trebuie să se pregătească în etapa vieţii biologice, trupeşti în vederea judecăţii faptelor sale, pentru că orice veşnicie care nu începe printr-o judecată este lipsită de seriozitate – spune marele nostru teolog.
Prin urmare, ştim că lumea aceasta trece, cu mirajul ei înşelător şi cu tentaţiile ei. Apostolul Pavel spune că întreaga creaţie tinde să se elibereze din robia stricăciunii, pentru ca să ajungă la mărirea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8, 20). Modul cum se va produce trecerea de la chipul actual al lumii la noul ei chip rămâne o taină, iar timpul când se va petrece aceasta îl ştie numai Dumnezeu (Matei 24, 36). „Lumea se va preface cu iuţeală de fulger şi din sânul pământului transfigurat vor ieşi trupurile morţilor pnevmatizate, iar trupurile celor care vor fi în viaţă la venirea Domnului nu vor mai trece prin moarte, ci se vor preface în trupuri înviate (I Corinteni 15, 52). Iar aceasta nu înseamnă nimic altceva decât că într-o clipă se va petrece şi prefacerea lumii şi învierea morţilor”.
Creştinul ortodox nu trăieşte cu groază apocaliptică sfârşitul formei actuale a lumii şi nici nu se amăgeşte cu speranţa iluzorie a „venirii Domnului Isus” pentru ca să se întemeieze o împărăţie milenară numai „cu cei aleşi”, ci are în vedere preocuparea constantă, smerită şi statornică de a se pregăti pentru sfârşitul iminent al vieţii pământeşti, cu idealul vieţii veşnice care se va arăta deplin în starea de înviere, după judecata universală pe care o va înfăptui Hristos la a Doua Sa Venire, întru slavă. Apocalipsa, conform etimologiei cuvântului, va însemna atunci descoperirea stării vieţii celei noi, fericite şi veşnice a celor care L-au iubit pe Dumnezeu ca şi pe semenii lor.
Atunci oamenii vor descoperi că „Viaţa viitoare va fi o duminică fără sfârşit sau paradisul regăsit şi eshatologia inaugurată, clipa aurorii cu al ei minunat „deodată” şi lumina fără asfinţit a zilei a opta în care Dumnezeu va fi totul în toate”.
Pr. dr. Ilie Macar
