Jooble analizează impactul emoțional al respingerii la interviu și cum afectează stima de sine. Află ce soluții reale te pot ajuta să mergi mai departe.

Hai să fim sinceri: nimeni nu se simte bine după ce primește un „ne pare rău, dar am ales un alt candidat”. Mai ales dacă e a treia oară în aceeași lună. Sau a cincea. Sau… nici nu mai numeri. Într-o perioadă în care tot mai mulți aplică la locuri de muncă București, dar feedbackul lipsește cu desăvârșire sau vine sub forma unui mail sec, respingerea începe să doară. Și nu doar în orgoliu, ci chiar în stima de sine.

Jooble a făcut un studiu fix pe tema asta. Și să știi că nu e doar în capul nostru: respingerile repetate la interviuri afectează în mod real cum ne vedem, cum ne simțim și câtă încredere mai avem în abilitățile noastre. Și știi cum e, când deja ești stresat cu banii, viitorul, facturile, mai vine și senzația aia că „poate nu sunt bun de nimic”… și gata, ai cocktailul perfect pentru o criză de identitate.

Îți povestesc puțin din ce am trăit eu, că poate te regăsești. Acum ceva timp aplicam pentru un job de content writer. Mă simțeam super potrivită. Aveam experiență, portofoliu, scrisoare de intenție muncită. M-au chemat la interviu, am simțit că a mers bine… și nimic. Tăcere. După două săptămâni, primesc clasicul mesaj de respingere. Am zis „OK, poate nu eram ce căutau.” 

Apoi s-a repetat. Și încă o dată. Și încă una. La un moment dat, nici nu mai voiam să aplic. Îmi ziceam că oricum o să fiu respinsă. Și ăsta e efectul pervers: ajungi să nu te mai vezi clar.

Jooble a identificat în studiu câteva tipare: oamenii care suferă respingeri repetate încep să se autosaboteze. Fie nu mai aplică deloc, fie aplică „la nimereală” doar ca să nu spună că nu fac nimic. Iar la interviuri, vin deja demoralizați, cu o energie de tipul „probabil nu mă luați, dar iată-mă”. Și ghici ce? Angajatorii simt asta. Și tot ei te resping. Și cercul se reia.

Hai să vorbim și despre ce putem face concret. Că de-aia suntem aici.

Un prim pas e să normalizezi respingerea. Să nu o iei personal. Da, știu, mai ușor de zis decât de făcut. Dar gândește-te așa: uneori, nu ești respins pentru că nu ești bun, ci pentru că altcineva era puțin mai potrivit pentru ce căutau ei. Și nu e despre tine ca om. E despre potrivirea într-un context anume.

Apoi, încearcă să ceri feedback. Nu toți îl oferă, dar dacă măcar un recrutor îți spune „uite, am ales pe altcineva pentru că avea experiență directă în X”, poți să știi la ce să lucrezi. Sau, din contră, îți dai seama că nu ai ce să schimbi, doar că era o alegere subiectivă. Și și asta e OK.

Un alt lucru important: nu te defini doar prin job. Serios. Suntem mai mult decât ceea ce facem pentru bani. Dacă simți că începi să te identifici doar prin „am fost respins/acceptat”, ia o pauză.

Fă ceva ce îți place. Citește, desenează, ieși cu un prieten. Poate pare banal, dar ajută să-ți amintești că ai valoare și dincolo de CV.

În același timp, adaptează-ți strategia. Poate nu e de ajuns să aplici la 100 de joburi. Poate ar fi mai bine să aplici la 10, dar bine țintite, personalizate, unde chiar crezi că ai șanse. Sau să te uiți și la locuri de muncă la companii mai mici pe https://ro.jooble.org/company, care poate nu au HR super sofisticat, dar apreciază motivația reală la un candidat.

În ultimul rând, ține minte că e OK să te simți prost după o respingere. E ceva natural. Dar nu lăsa emoția asta să te definească. Ai voie să plângi, să te enervezi, să mănânci o pungă întreagă de chipsuri, dar apoi ridică-te și mai încearcă o dată. Poate nu azi, poate nu mâine. Dar când simți că ești pregătit din nou.

Pentru că ești valoros. Chiar dacă azi, un recrutor n-a văzut asta. Mâine poate o va face altul.