Victor Ponta și partidul său se pot lăuda cu cel mai dulceag congres dintr-o perioadă dramatică pentru România. Într-un fel, congresul de vineri și de sâmbătă a fost o întâlnire politică paralelă cu realitatea din preajmă. Optimism, unitate, solidaritate, aplauze, gratulări, felicitări, mulțumiri etc.
În rest, congresul n-a folosit decât pentru a consfinți ascensiunea echipei de tineri din jurul premierului. Şi mai ales a lui Liviu Dragnea, cel care a devenit, după Victor Ponta, cel mai important om în partid. În acelașii timp, congresul a validat și ascensiunea altor cârlani care n-au excelat prin cine știe ce performanțe (Robert Negoiță, Nicolae Bănicoiu etc), toți apropiați ai președintelui-premier, mai degrabă oameni de alai decât stâlpi de nădejde ai socialiștilor români. Marian Vanghelie a rămas același personaj pitoresc din primul rând al partidului, semn că generațiile se schimbă, dar pitoreștii cu gura mare rămân la locul lor.
Singura competiție reală (fără a fi însă un conflict tensionat) a fost cea pentru postul de vicepreședinte regional în viitoarea regiune sud-est. Competiția între Marian Oprișan și Nicușor Constantinescu, indiferent cât mult a rulat ea pe televiziuni, nu a fost suficientă pentru a face miza unui congres cu asemenea pretenții. Faptul că toți ceilalți vicepreședinți sunt vicepreședinții acestui partid nu are darul de a surprinde pe nimeni. Şi nici nu depășește limitele unei știri corecte. De fapt, știrea cea mai importantă de la Congesul PSD poate fi considerată chiar absența oricărei știri importante.
N-a fost lansat un proiect de țară, nu avem de-a face cu un program de care să ne legăm cine știe ce speranțe, nu au fost lansați oameni care să schimbe partidul și țara. Vizita lui Adrian Năstase a fost mai degrabă o pată de culoare în care patetismul a depășit cotele discursurilor precedente sau următoare. Un fel de vibrație umană din solidaritate a adiat peste sală deși, din afară, pentru ne-pesediști și chiar ne-politici, aplaudatul în picioare a arătat net diferit.
Unii aplaudau de parcă intra un erou de la Termopile, în vreme ce telespectatorii se uitau ca la întoarcerea unui deținut aplaudat pentru ce n-a fost prins. Atât de diferite au fost accepțiunile acestor secvențe încât mulți dintre cei care au privit congresul la televizor au fost obligați să se întrebe: -Oare ce fel de PSD urmează?
Ce ne-a mai arătat Congresul PSD? Că partidul socialiștilor români este dominat net și necruțător de Victor Ponta, exact ca PNL de Crin Antonescu. Că președintele PSD în momentele de mare încărcătură emoțională vorbește pitoresc-nefericit, cu secvențe demne de Mircea Geoană. Imaginea aceea cu ”eu vreau să fiu peștele cel mare și rapid” s-ar potrivi mai degrabă într-un film de groază american. Sau într-un cântec de dragoste lansat de Super Bulă!
Una peste alta, PSD-ul a avut un congres de fixare într-o formulă, o reuniune dulceagă, aproape însiropată din care n-a răbufnit decât vocea senatorului Valer Marian. Din păcate, a lipsit raportarea la situația din România zilelor noastre, semn că PSD-ul, ca și altădată, are momente în care își este suficient sieși.
Cornel Nistorescu
