AcasăActualitatePoliticNU-L LASĂ LA GREU - PSD Maramureș îl susţine pe Liviu Dragnea...

NU-L LASĂ LA GREU – PSD Maramureș îl susţine pe Liviu Dragnea pentru funcția de președinte executiv

spot_img

DISTRIBUIȚI

Liviu Dragnea a anunţat, vineri, că a demisionat din funcţia de ministru al Administraţiei Publice şi Dezvoltării Regionale şi a adăugat că luni îşi va depune demisia şi din funcţia de preşedinte executiv al PSD. ”Am citit cu foarte mare surprindere comunicatul celor de la PNL care cereau premierului să mă demită, după ce eu îmi prezentasem demisia, demisie care a fost prezentată dimineaţă, la ora 10,00. Cu foarte mult respect, chiar nu pot lua lecţii de onoare şi de demnitate de la actuala conducere a PNL. Niciodată”, a afirmat Liviu Dragnea, la sediul central al PSD.

Conducerea Partidului Social Democrat (PSD) Maramureș, precum și primarii PSD din întreg județul consideră că Liviu Dragnea trebuie să rămână, în continuare, preşedinte executiv al partidului şi consideră că sentinţa de vineri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie creează un precedent periculos pentru democraţia din România, pentru oricine dorește să facă campanie. Într-o democrație normală, prezența la vot nu poate fi considerată un folos necuvenit. Acest verdict poate afecta partidele care îndeamnă oamenii să vină la vot în alegeri, dacă această practică este condamnată, susțin reprezentanții PSD din administrația locală și județeană.

Atât primarii PSD din Maramureș, cât și conducerea executivă a partidului doresc să transmită, în unanimitate, suportul pentru Liviu Dragnea, cel alături de care au muncit în toți acești ani și care a ajutat, necondiționat, administrațiile publice locale. ”Nu putem fi de acord cu demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte executiv al PSD, tocmai fiindcă avem cunoștință despre munca depusă în toți acești ani, precum și devotamentul care îl are față de de Partidul Social Democrat. Cunoaștem tot ceea ce a făcut pentru comunitățile locale din Maramureș din funcția de ministru al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, dar și din poziția de preşedinte executiv al PSD.

Biroul Permanent Naţional trebuie să ia o măsură înţeleaptă în cazul lui Liviu Dragnea, iar dacă este nevoie poate fi convocat Consiliul Național. Atât conducerea PSD Maramureș, cât și primarii județului consider că această formulă de conducere a PSD trebuie să continue, chiar dacă Liviu Dragnea şi-a dat demisia din funcţia de ministru, ceea ce dovedeşte că are demnitate. Noi îl susţinem să rămână în continuare în funcţia politică, deoarece nu a fost condamnat pentru fapte de corupţie, ci pentru faptul că a îndemnat cetăţenii să participe la vot, cei 7,4 milioane de cetăţeni care şi-au dorit ca Băsescu să plece.

Prezenţa la vot nu poate constitui un folos necuvenit într-o societate democratică şi dreptul de a vota, de a decide cine să ne conducă şi cine să fie suspendat reprezintă cel mai important câştig obţinut de acest popor în urma Revoluţiei din 1989. Decizia lui Liviu Dragnea de a-şi da demisia din toate funcţiile, aşa cum a promis, reprezintă un act de demnitate în politica românească. Unul dintre cele mai mari câștiguri obținute de români la Revoluția din 1989 a fost dreptul de a alege, de a decide cine să-i conducă și cine să plece. Sentința aceasta pune sub semnul întrebării acest drept fundamental pentru democrație”, arată primarii PSD Maramureș și reprezentanții conducerii executive a Partidului Social Democrat.

Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș: Cu Liviu Dragnea, PSD este mai puternic”
”PSD are nevoie de Liviu Dragnea, în funcția de președinte executiv, iar decizia de suspendare a președintelui Traian Băsescu, pentru care a fost condamnat Liviu Dragnea, a fost luată de toți liderii USL. Toți am făcut campanie, nu regretăm nicio secundă. A fost o decizie împotriva unui regim dăunător pentru România, o decizie susținută de 7,4 milioane de români al căror vot a fost anulat de o decizie politică a Curții Constituționale. Dacă se aplică precedentul din acest dosar, anume că îndemnând oamenii să vina la vot comiți o faptă penală, toate scrutinele din România vor avea o altă înfățișare, dăunătoare pentru evoluția democrației din țara noastră.

Liviu Dragnea este numărul doi în partid. A făcut echipă cu președintele partidului și considerăm că mai are multe de făcut pentru PSD. Mesajul nostru, al Organizației PSD Maramureș și al primarilor din județ este unul singur și unitar: îl susţinem în continuare pe domnul Liviu Dragnea în funcția de președinte executiv al partidului, cu el suntem mai puternici, mai compacți, avem nevoie de experiența dânsului și pe mai departe, în bătăliile electorale care ne așteaptă începând cu anul viitor”.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA