Un român de 33 de ani organizase două bordeluri în Anglia, unde exploata mai femei aduse din România.
Răzvan Ursu a fost condamnat vineri, 6 mai, de Preston Crown Court, după ce a pledat vinovat, scrie The Citizen. Este posibil să fie deportat în România.
Ursu era urmărit din martie 2015, când polițiștii descoperiseră că făcea publicitate pe Internet la servicii de prostituție din zona Blackburn.
El mai fusese în vizorul Poliției în 2013, când fusese găsit la o adresă din Ipswich, unde existau informații că funcționează o bandă de crimă organizată. Ursu a fost eliberat pe cauțiune, însă nu a mai fost de găsit până anul trecut.
În mai 2015, el a fost identificat la o adresă din Blackburn, fiind apoi urmărit în timp ce ducea sau lua femei de la aeroport, pe care apoi le trafica pe piața prostituției.
În iunie 2015, Ursu a fost prins în urma unor descinderi ale poliției pe când încerca să scape cu o femeie, de origine română. Aceasta a declarat ulterior că Ursu conducea mai multe bordeluri din Lancashire și Suffolk.
Românul a primit trei ani de închisoare și va fi extrădat după ispășirea sentinței.
Sursa: ziarulromanesc.net