PROTESTE ÎN SUA Zeci de mii de americani au protestat în stradă în mai multe orașe din Statele Unite față de victoria neașteptată a republicanului Donald Trump alegerile prezidențiale din SUA. Manifestanţii au aruncat cu obiecte în jandarmi şi au spart vitrina unei farmacii în Oakland, California. Poliţia a răspuns cu gaze lagrimogene, iar cinci persoane au fost rănite.
La Seattle, poliţia a răspuns la un incident armat cu cinci răniţi, în apropiere de protestul anti-Trump. Potrivit poliţiei, incidentul armat nu a avut legătură cu protestele.
„Avem o voce!”, se putea citi pe pancartele mai multor sute de tineri manifestanți care s-au adunat în fața Casei Albe, la Washington, pentru o seară de veghe la lumina lumânărilor pe o vreme ploioasă, denunțând opiniile rasiste, sexiste și xenofobe, în opinia lor, ale lui Donald Trump.
Potrivit Agerpres, la New York și Chicago în special, manifestațiile au început cu câteva sute de participanți pentru a se mări până la mai multe mii de persoane la lăsarea serii. La New York, manifestanții s-au adunat în Union Square din Manhattan, după care s-au îndreptat spre Trump Tower, unde locuiește președintele american recent ales.
În California, elevi de liceu și studenți și-au părăsit cursurile și au improvizat manifestanții în campusuri. La Los Angeles, s-au adunat câteva sute în fața primăriei orașului pentru a scanda că Donald Trump „nu este președintele meu!”.
La Portland, în Oregon, au protestat, potrivit presei locale, vreo 300 de persoane care au blocat temporar circulația, în timp ce altele au dat foc drapelului american. În Pennsylvania, sute de studenți de la universitatea din Pittsburgh au defilat pe străzi.
Sursă info și foto.