AcasăActualitateSocialPROTESTE - Crescătorii de animale se pregătesc iar de proteste

PROTESTE – Crescătorii de animale se pregătesc iar de proteste

spot_img

DISTRIBUIȚI

Le-a ajuns cuţitul la os, se plâng crescătorii de animale care aşteaptă cu înfrigurare subvenţiile de la stat pentru a putea să înceapă campania de primăvară. Pe lângă bani, fermierii spun că aşteaptă şi modificarea Legii vânătorii, cea care le limitează numărul de câini de la stâne.

“În luna decembrie, cum bine ştiţi, am protestat pentru Legea vânătorii care a fost o aberaţie şi încă nu s-a făcut nimic. Deci este amânarea până în 23 aprilie dar până la toamnă trebuie să se facă legea care este, nici nu are rost să discutăm, este o aberaţie totală. Eu sper că vom avea înţelegere, dacă nu, vom merge înapoi”, a declarat Gheorghe Buda, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Maramureş.

Au strâns din dinţi, au luat împrumuturi şi mulţi dintre ei au ajuns la disperare din cauza întârzierii cu care Guvernul răspunde solicitărilor lor. Crescătorii de bovine au ieşit în stradă dar revendicările le-au fost ascultate doar pe jumătate.

”Crescătorii de bovine au făcut un protest, numai că protestul fermierilor a fost destul de anemic. Eu sper că promisiunile pe care le-a făcut Guvernul că după data de 8 aprilie o să se dea subvenţiile că şi aşa este enorm de târziu,. Sper să le dea subvenţiile, dacă nu, atunci e chiar problemă pentru că şi fermierii au terenuri de lucrat. Acuma că nu şi-au primit banii să cumpere furaje a trecut foarte greu iarna asta dar dacă nu primim nici acuma să putem semăna porumbul, să putem semăna lucerna care este furaj pentru animale, nu până la Paşte, după Paşte imediat, o să facem proteste pentru că nu se poate, nu se poate şi a ajuns cuţitul chiar la os”, mai spune Buda.

Surse guvernamentale susţin că banii vor începe să fie transferaţi către fermieri încă de vineri, 8 aprilie, dar primii la care vor ajunge sunt crescătorii de animale din Prahova.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA