PROTEST Sute de angajați ai Poliţiei Locale protestează în faţa Guvernului, în cadrul unui miting organizat de Sindicatul Pro Lex, și cer reducerea vârstei de pensionare.
PROTEST „Avem o singură revendicare: reducerea vârstei de pensionare, în condiţii comparabile cu ale poliţiştilor.
Dreptul acesta este în lege doar că nu este materializat prin faptul că nu au dat o hotărâre de guvern sau un regulament pentru a stabili concret cum se reduce vârsta de pensionare”, a precizat preşedintele Sindicatului Naţional al Politiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”, Vasile Lincu.
Marţi ar urma să aibă loc o întrevedere cu ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, şi cu o delegaţie de la Guvern, a declarat Vasile Lincu, pentru Agerpres. Totodată, potrivit președintelui sindicatului, la protestul care se desfăşoară în intervalul orar 12:30 – 14:30 ar trebui să participe 1.200 de persoane din întreaga ţară.
Deşi în Legea poliţiei locale se prevede dreptul acestora de a beneficia de încadrarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, cu efect de reducere a vârstei de pensionare, nu există norme care să stabilească efectiv cum se valorifică acest drept, conform unui comunicat al sindicatului.
Din acest motiv, poliţiştii locali vor îndeplini misiuni până la 65 ani, în timp ce juriştii şi contabilii din Poliţia Română, de aceeaşi vârstă, vor fi la pensie de cel puţin 10 ani.
Totodată, sindicatul precizează că Senatul a adoptat un proiect de modificarea a legii prin care această problemă este rezolvată, însă comisia Camerei Deputaţilor şi Guvernul Cioloş nu susţin proiectul.