AcasăAdministrațiePROTEST- Asistenții persoanelor cu handicap și-au cerut salariile în stradă

PROTEST- Asistenții persoanelor cu handicap și-au cerut salariile în stradă

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROTEST Zeci de asistenți ai persoanelor cu handicap, reprezentanți ai funcționarilor publici și ai lucrătorilor din cadrul DGASC Maramureș au pichetat astăzi, 26 septembrie, Prefectura Maramureș. Protestul, primul dintr-o serie care urmează a fi desfășurate, este consecința neacordării la timp și în totalitatea a drepturilor salariale pentru cei în cauză.

Protestatarii au fluierat și au huiduit minute în șir guvernanții care, în opinia lor, nu fac altceva decât să mintă și să manipuleze fără să le pese de soarta celor mulți. Oamenii spun că își așteaptă și acum salariile pentru luna august și că, în lipsa banilor, se descurcă tot mai greu.

„Eu am acasă un copil bolnav. Nimeni nu știe cât este de greu să îngrijești și să supraveghezi 24 de ore din 24 un astfel de bolnav. Nu vrem ce nu ni se cuvine, vrem doar să primim banii pe care-i merităm. Nu este vina noastră că suntem în astfel de situații. Noi chiar avem nevoie de banii ăștia și ne descurcăm tot mai greu fără ei. Trebuie să cumpărăm și medicamente, să și umblăm pe la doctori și să și punem pe masă câte ceva”, spune Ileana, unul dintre asistenții persoanelor cu handicap care au pichetat prefectura.

DECLARAŢIE ŞI DEMISIE – Şeful Corpului de Control al premierului demisionează

La rândul său, Florin Hossu, președintele Cartel Alfa Maramureș, confederație din care fac parte protestatarii, spune că oamenii au ieșit în stradă pentru că nu mai au altă soluție.

PROTEST

„În Romania, țară a Uniunii Europene, se stă practic cu spatele la oameni și la problemele lor. Indiferent ce facem reprezentanții noștrii rămân insensibli. Pur și simplu le pasă de noi odată la patru ani când sunt alegeri și când au nevoie de voturile oamenilor. Am ieșit în stradă pentru a le aminti celor în drept că este momentul să facă ceva și pentru acești oameni. Că este momentul să nu mai trateze cu dispreț problemele lor și că este momentul să îndrepte inechitățile pe care le-au făcut odată cu aplicarea așa numitelor „corecții salariale”.

Am ieșit în stradă în principal din cauză că nu au fost acordate drepturile salariale aferente lunii august asistenților personali angajați în cadrul primăriilor din județ, pentru că salariații membrii din DGASPC sunt discriminați cu privire la acordarea unor drepturi salariale, așa cum sunt și unii funcționari publici sau personalul contractual din unele unități administrativ teritoriale” a spus Florin Hossu.

ATAC ARMAT ÎN SUEDIA – O persoană a deschis focul în mulţime

Dealtfel, o delegație a protestatarilor a înaintat reprezentantului guvernului în județ o adresă în care sunt cuprinse toate doleanțele celor care au protestat azi și prin intermediul căreia se solicită sprijin în vederea soluționării problemelor acestora.

De menționat că acțiunea de pichetare a prefecturii va fi urmată joi, 29 septembrie, de pichetarea Ministerului Muncii, acțiune la care va participa şi o delegaţie formată din 40 de reprezentanţi maramureșeni ai asistenţilor persoanelor cu handicap, respectiv ai funcţionarilor publici.

C.A.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA