Cum a anunțat încă de săptămâna trecută primarul Cătălin Cherecheș, începând e marți, 31 martie, băimărenii care au copii de până în 3 ani pot beneficia de un ajutor în valoare de 60 de lei/ săptămână.
Este vorba de 20 de scutece și o cutie de lapte praf, valoarea totală a acestora fiind de 60 de lei. Acest sprijin se oferă pe perioada stării de urgență, decretată la nivel național.
Solicitările se pot face la 0731 500 808 (apel/sms/whatsapp) sau prin e-mail: protejamcopiii@baiamare.ro
„Am considerat că este necesar, la nivelul Municipiului Baia Mare, să ne gândim și la copii, pe lângă bunicii noștri, pe lângă măsurile adoptate pentru siguranța și sprijinul întregii comunități. Părinții care au copii de până în 3 ani pot solicita online, prin metodele de mai sus, aceste produse în valoare de 60 de lei/săptămână”, a declarat primarul Cătălin Cherecheș.
ActuaMM