Acasăsinucidere maramuresPROTECȚIE - Kaspersky a lansat o nouă versiune a Kaspersky Security for...

PROTECȚIE – Kaspersky a lansat o nouă versiune a Kaspersky Security for Windows Server, cu protecție la atacurile de tip cryptomalware

spot_img

DISTRIBUIȚI

Kaspersky Lab a lansat o nouă versiune a aplicației Kaspersky Security for Windows Server, dezvoltată special pentru serverele companiilor, care oferă o soluție de protecție eficientă și avantajoasă din punct de vedere al costurilor, pentru păstrarea fișierelor puse în comun, cu un impact minim asupra resurselor.

Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, tehnologia Anti-Cryptor este concepută pentru a proteja infrastructura IT de programe de tip cryptomalware (care criptează fișierele).

„Nevoia de soluții complexe de securitate cibernetică, care să protejeze și serverele, crește odată cu dezvoltarea infrastructurii IT a companiilor. Este esențial pentru acestea să abordeze cu seriozitate problema securității, pentru că un singur fișier infectat în rețea se poate răspândi rapid, cauzând pagube în toată rețeaua. Programele de tip cryptomalware, de exemplu, se pot infiltra și cripta întreaga rețea — inclusiv backup-ul — în câteva minute, ceea ce poate duce la oprirea activității companiei și la imposibilitatea de a recupera date importante”, se menționează în comunicat.

Potrivit reprezentanților Kaspersky, dacă se iau măsuri corespunzătoare de securitate pentru server, informațiile importante ale companiei vor fi protejate și va fi eliminat pericolul ca programele malware să pătrundă în copiile de backup ale fișierelor.

„Kaspersky Lab și-a updatat aplicația de securitate pentru servere, ca să le asigure clienților o protecție solidă împotriva celor mai noi amenințări malware. Noile caracteristici ale soluției fac administrarea securității serverelor din companii mai flexibilă și mai simplă. Soluția identifică și scanează zonele critice din serverele unei companii, pentru a detecta programe de tip malware, ajutând la consolidarea acelor puncte din sistemul operațional care sunt cele mai expuse riscului. De exemplu, scanarea fișierelor Autorun poate contribui la prevenirea infectării cu malware, din momentul inițializării sistemului și poate detecta procesele ascunse”, se mai precizează în comunicat.

Pentru a proteja companiile de amenințări complexe, Kaspersky Security for Windows Servers include aplicația Startup Control. Pe baza configurării unor reguli care să permită sau să blocheze instalarea unor fișiere executabile, script-uri și pachete de instalare sau încărcarea unor module de program pe servere, clienții beneficiază de o securitate îmbunătățită.

Soluția folosește tehnologia Anti-Cryptor, unică pe piață, bazată pe un algoritm patentat de Kaspersky Lab. Aceasta face o analiză pentru a detecta și proteja fișierele cu mai mulți utilizatori împotriva criptării — care pune o companie în situația de a rămâne fără fișierele necesare și o forțează să plătească o ‘răscumpărare’ pentru a avea din nou acces la ele.

Dacă este detectată vreo urmă de activitate malware prin intermediul protecției în timp real a fișierelor — Real-Time File Protection — sau prin Anti-Cryptor, este imediat restricționat accesul la rețeaua de foldere puse în comun și sunt mutate pe un server sigur, care protejează fișierele de terțe părți rău intenționate.

‘Cryptomalware-ul reprezintă o problemă importantă pentru companii. În prezent, mulți infractori cibernetici îl folosesc ca să câștige bani rapid, pentru că o astfel de infracțiune este ușor de pus în practică. Nicio companie nu vrea să piardă informații importante, așa că multe dintre victime plătesc, până la urmă, pentru a li se decripta datele imediat. Numai că infractorii nu respectă întotdeauna învoiala de a decripta datele, după ce primesc banii. De aceea, este important ca o companie să folosească soluții de securitate corespunzătoare, să facă backup la informațiile importante și să crească, în rândul angajaților, nivelul de awareness privind securitatea, în loc să se expună la acest joc periculos. Companiile ar trebui să aibă o strategie de securitate proactivă, în loc să reacționeze în momentul în care li se cere o răscumpărare’, a afirmat Konstantin Voronkov, Kaspersky Lab head of endpoint product management.

Aplicația este inclusă în Kaspersky Security for File Server, Kaspersky Endpoint Security for Business și Kaspersky Security for Storage.

Kaspersky Lab este o companie globală de securitate cibernetică, fondată în 1997. Peste 400 de milioane de utilizatori individuali sunt protejați de tehnologiile Kaspersky Lab, precum și 270.000 de companii.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA