O găină cu tricou, călcată de buldozer pe cînd se bronza, asta vezi cînd te uiți la stema României. Sigur, se poate vorbi și despre o acvilă, dar efortul de imaginație cerut e la limita accidentului vascular. Și apoi, cine a mai văzut – la Discovery sau la Disney – o acvilă care folosește cuțitul și un fel de linguriță ca să mănînce cruci? De fapt, nu numai cruci, căci prin abdomenul transparent al păsării vedem că a înghițit deja o acvilă mai mică, un cap de bou, un leu înarmat cu iatagan care iese de sub dărîmături, un uliu cenușiu și doi guvizi cu creastă de cocoș.
Stema României, pe care comisia pentru modificarea Constituției vrea să ne-o coasă pe steag, are aceeași doză de bun gust pe care o găsești la tatuajele lui Serghei Niculescu-Mizil sau la cățelul care clătina din cap prin luneta Daciei 1300. Treisprezece oameni proști, lipsiți de simțul ridicolului, nu s-au mulțumit să poarte șosete albe la costum și să se uite în secret la Suleyman Magnificul. Nu, ei au ținut morțiș să instaleze încă o manea acolo unde imnul nostru își făcea destul de bine treaba.
Stema României a fost smulsă de pe steag, vă amintiți, cînd gloata a avut o tresărire de geniu, iar restul țării, care se uita la televizor, a scos un mic scheunat revoluționar. Inteligența care se naște în adîncul maselor e produsul adrenalinei, al emoției și al norocului. Ea uimește, încîntă și rămîne în istorie așa cum doar cutremurele interioare știu să rămînă. Gaura din steag a exprimat nu numai deșteptarea simbolică a națiunii, dar și deșteptăciunea unui popor scufundat în paralizie mintală. Dispariția stemei socialiste a fost ca o radere națională în cap, un act cathartic în masă, o piedică pusă de istorie ca să cadă lumea pe gînduri.
Dar vulturul crăcănat care iese acum din găoacea noii Constituții vine și strică tot. O heraldică încîlcită, plină de semnificații moarte, care dospește de un patetism îngropat odată cu voievozii, e organizată cooperatist în cinci cartiere și plasată într-o crescătorie de hultani 2D. Oltenia, reprezentată prin leul de la Peugeot, dar ceva mai jigărit, include Banatul fără ca cineva din Timișoara să i-o fi cerut. Transilvania, la rîndul ei, se exprimă printr-un uliu negricios retezat de la coadă și absoarbe Maramureșul și Crișana într-un puseu de regionalizare precoce.
Dacă te uiți cu atenție, vezi că stema României e o hartă a faunei dispărute. Așa cum acvilele au dispărut din Muntenia, delfinii din Dobrogea și leii din Oltenia, tot așa au dispărut bourii din Moldova – deși, după cum se arată în zilele de votare, ar fi unele îndoieli. Cu o triplă prezență în stemă, animalul dominant e, fără discuție, pasărea de pradă, poate singurul simbol oarecum justificat într-o țară mistuită de jaf.
Dacă stema țării ar trebui să oglindească țara, atunci mai potrivit decît capul de bour ar fi Gigi Becali strîngînd un portofel în gheare. Mai potriviți decît vulturii cu cruci în cioc ar fi popii și miniștrii cu stele pe umăr. Mai potriviți decît delfinii din Dobrogea ar fi rechinii din economie. Cît despre leul din Oltenia, el nu mai prezintă încredere, politicienii noștri depozitîndu-și prada în euro.
Cei treisprezece proști din comisia Antonescu s-au grăbit să strice liniștea greu dobîndită a unui steag persecutat, pînă în decembrie 1989, de alți proști. La urma urmei, nu puteau să modifice Constituția fără să schimbe chiar nimic.
Doru Bușcu
