Primarul municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheș vine cu o propunere inedită: regionalizarea la nivel sportiv. Astfel, edilul crede că în regiunea Transilvaniei de Nord, fiecare oraș important ar trebui să se axeze pe un anumit segment sportiv. Clujului i-ar reveni, în felul acesta, fotbalul.
„De ce nu putem noi – Baia Mare, Cluj, Bistrița, Zalău, regiunea asta a noastră – să avem o singură echipă de fotbal care să meargă în Liga Campionilor?! Deci să avem o piramidă sportivă pe fotbal în care să zici – care e echipa cea mai galonată? Cea mai galonată echipă e U Cluj. Zic așa, nu știu. Mie îmi plac. Voi sunteți acolo. Ceilalți mai aveți încă două echipe. Una dintre ele rămâne la coada campionatului acolo, cealaltă în divizia secundă sau două în divizia secundă și nu toți trebuie să ne batem doar la vârf. Pentru că aruncăm bani pe fereastră și nu mai suntem competitivi. Nu noi între noi pentru că nu noi între noi trebuie să fim competitivi. Ci noi în raport cu ceilalți din Ungaria, din Spania, din Italia. Niciodată nu o să ajungem competitivi în momentul în care noi aici în curte ne batem între noi și ceilalți de după gard râd de noi că nu suntem în stare să facem performanță”, a explicat edilul din Baia Mare, la emisiunea Casa Poporului de la LOOK PLUS.
Pe modelul de regionalizare sportivă propus de Cătălin Cherecheș, Baia Mare ar urma să se concentre pe performanța în handbal.
„Aș face o piramidă pe fotbal, aceeeași piramidă pe handbal, aceeeași piramidă pe baschet, aceeași piramidă pe volei. Pentru că eu sunt foarte mulțumit să am echipă de câștigat Liga Campionilor la handbal fete sau la handbal băieți la Baia Mare. Voi să aveți fotbal la Cluj. Dar echipa de handabal a Băii Mari, astăzi, când are meci acasă să joace la Baia Mare, când are alt meci acasă, să meargă să joace la Cluj și să considere și Clujul acasă. Să meargă după aceea și să facă un turneu și doar de 3, 4, 5 ori pe an să joace meciul acasă la Baia Mare. Meciul acasă să îl joace la Cluj, meciul acasă să îl joace la Zalău”, a mai spus Cherecheș.
Emisiunea Casa Poporului cu Cătălin Cherecheș, de pe LOOK PLUS, o puteți revedea în reluare sâmbătă, de la ora 22.00 și duminică de la 14:30.
Preluare Citynews.ro