Povestea a unui ardelean a fost difuzată duminică. 18 octombrie, de canalul de televiziune FRANCE 2, într-un reportaj special. Este vorba despre Alin Ciprian Cîndea, un preot greco-catolic originar din localitatea Vima Mică, județul Marmureș, dar care locuiește și slujește în orașul Beclean.
Dintr-o întâmplare fericită, realizatorii emisiunii duminicale dedicată Bisericilor la France 2 au ales să filmeze și la Beclean un reportaj, iar tânărul preot a fost personajul principal.
„Realizatorul emisiunii a venit într-o recunoaștere anul trecut, iar eu am fost cel care l-a ajutat să descopere mai multe zone specifice de la noi, l-am ajutat în demersul său. Atunci a venit doar în recunoaștere. În martie anul aceata, mi-a transmis că unul dintre reportajele pe care își dorește să le facă este la Beclean. M-a rugat să îi arăt povestea noastră și mă bucur că am reușit să promovez puțin orașul nostru, m-am bucurat sincer pentru faptul că timp de 30 de minute s-a vorbit frumos despre români”, a spus în exclusivitate pentru Vocea Transilvaniei, părintele Alin Cîndea.
În reportajul difuzat la France 2, părintele Alin Ciprian Cîndea recunoaște că a crescut pe vremea comunismului, dar că norocul lui a fost educația pe care a primit-o din partea familiei, care l-a susținut să studieze în străinătate.
„Din nefericire, Biserica Catolică a fost interzisă pe vremea comunismului și toți cei care au propovăduit-o au fost nevoiți să treacă la ortodoxism. Toți cei care țineau slujbe pe ascuns au fost urmăriți de Securitate. A fost dificil. Norocul meu a fost că am studiat în străinătate”, mărturisește părintele Alin Ciprian Cîndea în reportajul de pe France 2.
Experiența lui din străinătate, dar și apropierea lui față de tineri, l-au determinat pe tânărul preot să promoveze activități pentru tineri.
„Noi, oamenii mari, avem tendința să le dăm mereu lecții tinerilor, dar nu le dăm timp pentru a-i asculta. Trăim într-o lume în care tinerii au multe de spus, dar nimeni nu-i ascultă. Tinerii au nevoie să discute despre trăirile lor și nu prea au cui să le spună. Dacă cineva stă să-i asculte, reușește să îi pună în valoare. Este simplu să ții un tânăr aproape de tine dacă îți dai sufletul în fața lui, să îl faci să te înțeleagă pe tine, apoi se va face înțeles și el”, a subliniat Alin Cîndea.
„Puțini sunt cei care înțeleg faptul că tinerii din ziua de azi trăiesc adevărate traume. Trebuie să știi să îi abordezi pe acești tineri, să discuți cu ei. Eu știu că de asta am fost chemat, să anunț Evanghelia lui Isus Hristos pentru toată lumea și să fiu aici pentru tineri”, a mai adăugat pentru Vocea Transilvaniei Alin Ciprian Cîndea.
Preotul Alin Ciprian Cîndea s-a născut în 1978 la Vima Mică, Maramureș, și este fost colaborator la Radio Vatican. A absolvit, printre alte studii teologice de la noi și Universitatea Pontificală Saleziană din Roma.