La data de 16 septembrie a.c. a devenit operaţional „Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS”, care permite, în sistem automatizat, în condiţii de siguranţă şi în mod operativ, din orice punct de acces la sistem, eliberarea de certificate de cazier judiciar securizate pentru persoane fizice, cetăţeni români, străini sau apatrizi şi persoane juridice, în condiţiile legii şi copii securizate de pe cazierul judiciar pentru toate sistemele informatice din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi justiţiei.
În aceste condiţii, subunităţile de poliţie din judeţul Maramureş conectate la noul sistem informatic ROCRIS (Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Borşa şi Târgu Lăpuş) eliberează certificate de cazier judiciar indiferent de locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa persoanei solicitante.
Persoanele fizice pot depune personal sau prin împuterniciţi cererea-tip şi documentele necesare eliberării certificatului de cazier judiciar la oricare unitate sau subunitate de poliţie din ţară conectată la acest sistem.
Cererile se soluţionează ,,pe loc” pentru persoanele fizice necunoscute în cazierul judiciar şi în termenul legal de 3 zile pentru: persoanele cu antecedente penale, născute în străinătate şi persoanele juridice.
Certificatele de cazier judiciar emise sunt valabile 6 luni de la data emiterii.