PROGRAMUL START UP NATION Harry-Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, alături de Adrian Mlădinoiu, secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului au participat, sâmbătă, 11 martie, la discuții cu maramureșenii interesați de programul Start UP Nation România.
PROGRAMUL START UP NATION Întâlnirea privind modul în care pot primi fonduri substanțiale pentru demararea unei afaceri a avut loc în sala nouă de ședințe a Consiliului Județean Maramureș, în prezența unui public numeros și extrem de receptiv.
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și gazda acestui eveniment, a arătat că datoria autorităților locale este de a populariza astfel de programe care duc la crearea a noi locuri de muncă, dat fiind că județul nostru a fost văduvit la acest capitol în ultimii ani.
Primul la cuvânt s-a înscris secretarul de stat Adrian Mlădinoiu, care a precizat că este un program politic, gândit de PSD și partenerii de la ALDE, care se dorește a fi un sprijin pentru toți cei care au idei și dau dovadă de creativitate.
”După ani de zbateri și căutări pentru antreprenorii români, am gândit un program care să poată pune în practică ideile fiabile. Nu mai găsim în România forță de muncă specializată, deoarece profesioniștii în domeniile lor caută job-uri mai bine plătite, înafara granițelor țării. Dorim să creăm premisele unui viitor mai bun pentru copii noștri, pe baza unor programe.
Start Up Nation își dorește crearea a 20.000 de locuri de muncă noi. Programul nu se adresează doar tinerilor, ci oricărui cetățean român care are o idee și nu are fonduri pentru a le pune în practică. Dorim să punem bazele unei clase de mijloc, care să susțină, în viitor, economia României”, a declarat Adrian Mlădinoiu.
Prezentarea întregului program a fost oferită de secretarul de stat în Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Harry-Ilan Laufer, care a răspuns, la final, tuturor întrebărilor primite din sală. Bugetul total al proiectului este de 1.713.798 mii lei, iar durata este de trei ani.
Grant-urile sunt de 100.000 de lei/ IMM pentru crearea unui loc de muncă și de 200.000 de lei/ IMM pentru două locuri de muncă. Locurile de muncă nou create trebuie menținute minimum trei ani. În cazul în care angajatul alege să părăsească firma înainte de expirarea acestui termen, angajatorul are la dispoziție 30 de zile pentru a angaja o altă persoană.
Obiectivele sunt înființarea a 10.000 de start-up-uri pe an, iar estimarea făcută arată că se pot crea 20.000 de noi locuri de muncă, anual. Acest lucru va duce la dezvoltarea sectoarelor economice prioritare și competitivitate pe piața națională și internațională.
”Urmărim înființarea de noi întreprinderi mici și mijlocii. În prezent, există un dezechilibru în țară, respectiv se închid mai multe firme decât se înființează altele noi. Prin acest program dorim să îi susținem pe cei care au o idee, care doresc să se apropie de antreprenoriat, însă nu au fondurile necesare.
Programul va fi aplicat până în anul 2020, iar noi sperăm ca, la final, să avem 80.000 de locuri de muncă nou create. Una dintre condițiile pentru a fi eligibili este ca societatea să fie creată după data de 30 ianuarie 2017. Înscrierile vor începe din 2 mai 2017, iar acest lucru se va realiza on-line, aplicantul aflând în timp real câte puncte acumulează și dacă afacerea lui poate primi finanțare.
Odată semnat contractul, beneficiarii vor primi, în 30 de zile de la depunerea documentelor, sumele care au fost contractate. Banii pot fi cheltuiți pe aparatura considerată eligibilă o singură dată, sau pot fi acordați în tranșe multianuale”.
Harry-Ilan Laufer a arătat că persoanele care au deja o firmă nu pot redeschide o nouă firmă pe același domeniu de activitate și nici nu pot angaja salariații existenți pe vechea firmă. În schimb, dacă au o idee pentru o nouă afacere, pot aplica la acest program.
Nu sunt considerați eligibili cei care au avut o afacere și aceasta a intrat în faliment sau în insolvență, însă dacă cineva a închis o firmă în trecut, fără să înregistreze datorii, poate redeschide una nouă, pe același domeniu de activitate.
”Dacă în trei luni de la semnarea contractului nu se solicită nicio plată din motive care țin de beneficiar, contractul se va rezilia, pentru a oferi unui alt român șansa de a porni propria sa afacere cu fonduri nerambursabile, de la stat”, a precizat Harry Ilan Laufer, secretar de stat.
Despre vizita sa în Maramureș și întâlnirea cu locuitorii de aici, reprezentantul Guvernului are doar cuvinte de laudă. Aflat într-un tur de forță în țară, Baia Mare a fost a cincea locație în care a prezentat programul Start UP Nation.
”Oamenii au fost foarte receptivi, publicul a rezonat cu informația primită și am simțit foarte multă implicare și deschidere. Sper să avem cât mai multe afaceri pe care să le demarăm în Maramureș, deoarece energia pe care am simțit-o aici a fost cea mai bună dintre întâlnirile pe care le-am avut până acum”, a arătat Harry- Ilan Laufer.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș