PROGRAM Luni, 21 noiembrie, începând cu ora 14.00, în Salonul Artelor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul expoziţiei de fotografie „Fotoetnografica” – ediţia XVI – Cavnic 2016.
PROGRAM Expun artiştii fotografi: Felician Săteanu, Adela Lia Rusu, Kalman Holocsi, Tibor Kojtar, Ovi D. Pop, Elisabeta Veress. Expoziţia va fi deschisă la Salonul Artelor în perioada 21 noiembrie – 5 decembrie.
Miercuri, 23 noiembrie, în intervalul orar 16:30-19:30, în Salonul Artelor va avea loc conferinţa de medicină alternativă: “Aromaterapia pentru copii şi adulţi în sezonul rece. Tehnica Raindrop”.
Sâmbătă, 26 noiembrie, începând cu ora 10.00, Sala de conferinţe va găzdui Lecţiile de viaţă şi impactul lor asupra sănătăţii. Este o întâlnire despre lecţiile de viaţă şi impactul lor asupra sănătăţii în Baia Mare.
citeşte şi TURISM – VisitMaramureş, aplicaţie lansată la Târgul de Turism al României
În perioada 27-29 noiembrie vor fi programate întâlniri individuale, în cadrul cărora vor fi abordate probleme personale. Participarea la oricare dintre întâlniri este gratuită. Susţinerea întâlnirilor: psih. Felicia Toniţă.
Date transmise de bibliotecarul Ștefan Selek.