AcasăActualitateSocialPROGRAM PENTRU COPII - Educația nu ia vacanță la Bastionul Măcelarilor

PROGRAM PENTRU COPII – Educația nu ia vacanță la Bastionul Măcelarilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Team for Youth Association invită copiii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani la programul educațional „Educația nu ia vacanță”. În cadrul programului, copiii vor avea ocazia să interacționeze cu voluntari internaționali din patru țări europene care le-au pregătit celor mici – printre altele – momente de creație, sport, învățare interculturală, dansuri, modelaj în lut și multe jocuri. Activitățile se vor desfășura în limba engleză, comunicarea cu cei mici fiind facilitată de voluntari din Baia Mare.

Programul educațional „Educația nu ia vacanță” se desfășoară în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și este implementat de șapte voluntari internaționali ai Team for Youth Association, găzduiți în Baia Mare în cadrul proiectului „Eye Care / Day Care”, un Serviciu European de Voluntariat finanțat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+.
Participarea la program este gratuită, activitățile având loc în perioada 10 august – 4 septembrie 2015, în fiecare zi deluni, miercuri și vineri, între orele 10 și 13, în incinta Bastionului Măcelarilor din Baia Mare, strada Izvoarelor nr. 2.
Participanții care bifează minim 9 prezențe (din 12 maxim posibile) pe durata programului vor primi o diplomă de participare care să le ateste parcurgerea Programului Educațional „Educația nu ia vacanță”.
Pentru înscriere, pe pagina de internet a Team for Youth Association găsiți un formular de înscriere, pe care-l puteți completa până vineri 7 august. Sâmbătă, 8 august, lista celor înscriși va fi făcută publică.
Număr de locuri disponibile: 30.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA