PROGNOZA METEO Meteorologii anunţă că temperaturile se vor apropia de normalul perioadei, în zilele următoare, însă nu scăpăm de ploi în mai multe zone şi chiar ninsori la munte.
PROGNOZA METEO Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a țării. Pe parcursul zilei de vineri, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în jumătatea de est a țării, unde local, vor mai fi precipitații slabe.
Vor fi ploi, mai ales sub formă de aversă, în estul Transilvaniei și în Moldova, îndeosebi în primele ore, trecător va fi și lapoviță sau ninsoare, iar în Carpații Meridionali și Orientali va mai ninge.
Noaptea, nebulozitatea se va accentua, începând cu nord-vestul teritoriului și vor fi precipitații, mixte în Maramureș și posibil în Transilvania și doar ploi, local în Crișana, Banat și în jumătatea de nord a Moldovei, iar la munte vor predomina ninsorile.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă, iar în prima parte a intervalului și în regiunile estice și sud-estice.
Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 15 grade, iar cele minime, între -5 și 5 grade, ușor mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali.
Sâmbătă, în vestul, nordul și centrul țării, valorile termice se vor menține în limite normale pentru această dată; cerul va fi mai mult noros și va ploua, pe arii mai extinse spre seară și în cursul nopții.
În Maramureș, nordul Moldovei și în estul Transilvaniei, trecător vor fi posibile precipitații mixte.
În zonele de munte, cantitățile de apă vor depăși local 15-20 l/mp, iar îndeosebi în zona înaltă, vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.
În restul teritoriului, vremea se va încălzi față de intervalul anterior, înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala local, mai ales în a doua parte a intervalului.
Vântul va prezenta intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste, dar pe arii restrânse şi la cote mai reduse şi în celelalte regiuni.
Temperaturile maxime se vor încadra, între 5 şi 6 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 18 grade în Lunca Dunării, iar cele minime între 1 și 8 grade.
Duminică, vremea va fi schimbătoare, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale.
Cerul va fi temporar noros și va ploua mai ales sub formă de aversă, ziua, în centrul, estul și sud-estul țării și pe arii restrânse în rest, iar noaptea îndeosebi în nord-vest.
La munte și posibil în extremitatea de nord, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.
Cantitățile de apă vor mai depăși izolat 15 l/mp. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste unde la rafală va depăși 70-80 km/h, dar în prima parte a intervalului, temporar și în restul țării.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 16 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -3 și 5 grade.
Luni, în nordul, centrul și nord-estul țării, cerul va prezenta înnorări temporare și mai ales în prima parte a intervalului, local va mai ploua slab.
În restul teritoriului, cerul va fi variabil și numai izolat vor mai fi condiții să plouă slab. În zonele de munte, precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, îndeosebi în zonele de munte.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 și 17 grade, iar cele minime între 0 și 7 grade. În cursul nopții, în zonele joase, pe arii restrânse vor fi condiții de ceață.
Tendinţa pentru marţi, miercuri şi joi, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale în cea mai mare parte a țării.
Probabilitatea de apariție a ploilor va fi în creștere în a doua jumătatea a intervalului, în special în regiunile sud-vestice și vestice.
sursa INFO