PROBLEME CU SALUBRIZAREA Incident grav la Orșova, unde primarul orașului a fost agresat și amenințat cu moartea de către un individ. Scena s-a petrecut în timp ce edilul se afla la cumpărături. Agresorul, care a fost prins la scurt timp, a mai făcut închisoare pentru astfel de fapte.
Primarul își terminase programul și se îndrepta spre casă. S-a oprit la o benzinărie pentru câteva cumpărături pe care însă nu a mai apucat să le plătească. La un moment dat un individ l-a prins de gât.
„Mi-a pus la gât un obiect, fiind sugrumat nu am știut ce e. Frica e clar că m-a cuprins, am încercat însă să mă îndepărtez de el”, a declarat primarul din Orșova pentru Stiripeprotv.ro.
Edilul a reușit în cele din urmă să scape din mâinile agresorului și să ceară ajutorul poliției. Bărbatul a fost prins la scurt timp. El este cunoscut în zonă și a mai făcut închisoare pentru fapte cu violentă, și amenințări la adresa unor politicieni locali.
Incidentul are loc pe fondul crizei gunoaielor neridicate din oraș. Primarul s-a opus dublării tarifelor și are de gând să își facă propriul serviciu de salubritate.
Sursă info și foto.