Mai multe comunități din Maramureș se confruntă, încă de la începutul anului 2026, cu probleme serioase în colectarea deșeurilor, după ce operatorul Drusal a modificat unilateral frecvența de ridicare a gunoiului.
Deciziile au fost luate fără acordul primăriilor și fără respectarea caietului de sarcini stabilit prin licitație, în contextul în care tarifele pentru acest serviciu au crescut cu peste 30%, arată ADI Deșeuri Maramureș.
Concret, numărul zilelor de colectare a fost înjumătățit începând cu 1 ianuarie 2026, fapt care a dus deja la situații în care deșeurile nu au fost ridicate la timp. Cetățenii reclamă containere pline, disconfort și lipsă de predictibilitate, în condițiile în care costurile suportate din bugetele familiale sunt mai mari decât anul trecut.
Potrivit ADI Deșeuri Maramureș, programele de colectare pentru anul 2026 au fost transmise de operator abia în ultimele zile ale anului, deși acestea trebuiau propuse încă din luna noiembrie. Mai mult, noile programe nu au fost discutate cu autoritățile locale și nu reflectă nevoile reale ale populației din cele 31 de unități administrativ-teritoriale membre ale asociației.
Reprezentanții ADI atrag atenția că serviciul de salubrizare este plătit direct de cetățeni, iar deciziile care afectează peste 200.000 de maramureșeni nu pot fi luate arbitrar. În lipsa investițiilor asumate și a respectării obligațiilor contractuale, majorările de tarife nu pot fi justificate.
„Să fie clar: ADI Deșeuri nu recunoaște aceste programe și acceptă doar frecvențele de colectare din anul 2025, care sunt în acord cu nevoile reale ale cetățenilor! Respectul față de cetățeni nu este opțional!
Concret, începând cu 1 ianuarie 2026, Drusal a înjumătățit zilele de colectare, deși tarifele au crescut cu peste 30%. În primele zile ale anului, acest lucru a dus la situații în care deșeurile nu au fost ridicate, afectând direct cetățenii. Activitatea de salubrizare este susținută din taxele plătite de cetățeni, iar nevoile a peste 200.000 de maramureșeni nu pot fi stabilite prin decizii unilaterale, ci doar prin acord cu cele 31 de unități administrativ-teritoriale membre.
ADI Deșeuri Maramureș, în calitate de autoritate contractantă, nu acceptă decizii unilaterale care prejudiciază primăriile și cetățenii și va continua să apere interesul public și calitatea serviciilor de salubrizare. Atât ADI, cât și toate primăriile din Zona 1 agrează doar frecvențele stabilite și realizate în anul 2025″, au transmis public reprezentanții ADI Deșeuri Maramureș.
Așteptăm un punct de vedere oficial și de la reprezentanții Drusal, din respect pentru contribuabilii maramureșeni.







