AcasăOPINIIProblema Zilei. Un premier tânăr şi dezgheţat

Problema Zilei. Un premier tânăr şi dezgheţat

spot_img

DISTRIBUIȚI

Le-a zis-o! Fiindcă avem un premier tânăr şi dezgheţat. Vorbele lui merită toţi banii (plus ăia pe care i-a dat pe kerosen, ca să poată survola situaţia): „Este inadmisibil să ajungi pe străzile unei localităţi în România şi să-i vezi pe militari desfundând drumuri, în timp ce beneficiarii direcţi, care sunt şi concetăţenii noştri, stau în casă la căldură”. Are dreptate. Păi, e normal ca sătenii să stea la adăpostul a trei metri de zăpadă, îmbrăcaţi în costum popular, torcând la gura sobei sau cântând din vătrai?

Zic „la gura sobei”, poate exagerez puţin, că n-am văzut fum pe horn. (Firele de electricitate o să le găsească la primăvară, dacă-şi angajează detectiv particular). „Nu putem plăti lenea la nesfârşit” – nimeni n-ar fi conceputalizat-o mai bine – ce înseamnă să ai carte! Băgăm în cu.., în cur…, în curtea ăstora ajutoare sociale, pensii, pungi cu sigla partidului, răsad timpuriu, iconiţe cu Maica Domnului, iar ei aşteaptă să vină ditai Premierul României ca să le dezgheţe privata! Jenant! De ce credeţi că de ieri, tot la două ore, moare unul? De ruşine!

Important e că prefecţii şi-au făcut datoria, iar de Interne şi de Apărare şeful Executivului s-a declarat foarte mulţumit la inspecţia festivă. Probleme sunt tot cu obraznicii ăia care refuză să iasă din case (or mai trăi? mai mişcă?). Dar ţara are probleme mai importante decât să se roage de ei să pună mâna pe lopeţi.

Cred că e mai bine să se ducă premierul Ungureanu liniştit la Palatul Victoria, că – vorba lui – are de muncit, preşedintele Băsescu să stea liniştit la Predeal – (unde obiceiul e tocmai invers: dacă vine vreunul cu lopata să dea zăpada de pe pârtie, îl omoară lumea bună cu beţele de la schiuri) – şi o să mai survolăm noi Vrancea şi Buzăul la primăvară. E statistic mai eficient, pentru că, dacă plutesc, pot fi număraţi mai uşor.

Lelia Munteanu (gandul/info.ro)

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA