Istoria recentă este marcată de disputa SIE-SRI. Poveste veche, spusă pe tăcute. Astăzi precauţiile sunt considerate inutile, să fie limpede pentru toţi că şi ţara noastră e condusă de elita transnaţională de securitate, ca lumea întreagă.
Imediat după ’89 securitatea redivivus a populat partidele cu cadre proprii sau cu lideri spontani, ce urmau a fi îndrumaţi din umbră. Sindicatele, presa, toată suprafaţa de joc au fost ocupate cu pioni, dame şi nebuni de folos Securităţii, marea învingătoare, ce dobândise şi singurul lucru ce-i lipsea în comunism – puterea economică.
Vremurile trec şi viaţa se rafinează. A început creşterea pe îndelete a puietului, s-au deschis proiecte de viitor, investindu-se în carierele unor tineri împinşi în faţă ca titulari sau rezerve pentru garniturile ce vor gestiona România. Pepinierele mai vechi, ca fostul Institut de economie mondială, s-au refăcut în diverse centre de pregătire regionale, precum Clujul, permanent furnizoare de jucători şi de grupări de acţiune.
Când vremurile devin tulburi dispar eleganţele şi discreţiile. Să pui sub reflectoare, încât nimănui să nu-i vină să creadă că ceeea ce vede la televizor ca partid nou e, în fapt, unul format exclusiv din ofiţeri de securitate şi că jocul lor se face fără a mai păstra vreo urmă de disimulare, este mai puţin un act de ocultare şi mai mult expresia aroganţei, a cinismului vremurilor în care democraţia funcţionează în folosul lor, alegerile se fac dintr-o listă închisă, tot a lor, aşa cum şi numărătoarea voturilor tot lor le revine. Turma ar trebui să se obişnuiască cu această nouă stare de lucruri: câinele de pază a luat locul păstorului şi-i place atât de tare, încât nu vrea să mai renunţe la el pentru nimic în lume.
Numirea lui MRU ca prim-ministru, în fapt scoaterea sa în arenă pentru viitoarea competiţie prezidenţială, a însemnat victoria SIE în faţa SRI, care avea un candidat propriu în George Maior. Binevoitor cu noul prim-ministru şi parcă scris mai întâi în engleză, discursul lui Victor Ponta a scandalizat. Poate că naşul său, acelaşi George Maior, l-a avertizat că, dacă vrea să continue jocul de putere, e cazul să dea un semnal de supunere, altfel va deveni şi el o speranţă pe tuşă. Discursul-semnal a fost rostit probabil cu regret pentru Crin Antonescu, cel care din titular pare să fi ajuns rezervă în meciul pentru Cotroceni. Dar fără remuşcări, deoarece Antonescu şi-a făcut-o singur, lăsând în mod consecvent să se întrevadă că nu e consecvent, că are comodităţi şi nervozări mult prea personale, că nu agreează zborurile transatlantice şi, în concluzie, îi lipseşte docilitatea care menţine încrederea selecţionerului din transnaţionala de securitate.
Mulţi au aşteptat să vădă primele mişcări ale lui MRU în noua sa postură, dorind a fi surprinşi de soluţii sclipitoare, de proiecte economice eficiente, de acţiuni care să denote prezenţa în fruntea guvernului a unuia care a fost îndelung instruit pentru a lua puterea. Când colo, unificarea orarului în instituţiile publice, nişte bâlbe cu tablourile şi icoanele de pe pereţi, câteva enervări… Doar atât să fi fost securitatea redivivus capabilă să pregătească pentru ţară?
Valentin Nicolau