Putem muri liniştiţi! Am făcut şi ultimul decont obligatoriu. Cel cerut de anii de comunism pe teritoriul României. Avem o lege care pedepseşte vinovaţii. O vinovăţie faimoasă, cunoscută de toată populaţia, dar fără vinovaţi. Şi fără pedepse. Doar cu câteva scuze. Am păcălit şi cel mai crunt adevăr. Am târât după noi toată vinovăţia vreme de 22 de ani până n-au mai rămas din trecut decât memoria suferinţei şi câteva semne de îngăduinţă.
– Ne scuzaţi, dar nu mai puteţi candida! Ştiţi, asta e obligaţia noastră faţă de executaţi, de condamnaţi, de morţi prin ciomăgire, împuşcare, înfometare, izolare, prin umilinţă şi prin alte diabolice feluri de a ucide oameni nevinovaţi.
– Ne scuzaţi, datoria noastră este să vă apărăm dreptul la viaţă cu ajutorul Legii care reglementează decontul tuturor terorilor înfăptuite. Vă rugăm să înţelegeţi că dumneavoastră nu mai puteţi candida! Măcar o vreme, cât mai trăiesc câţiva dintre cei care au îndurat, care n-au vrut să uite şi care vin să depună mărturie în faţa oricărei instanţe. Pe urmă, n-aveţi decât să candidaţi, să ocupaţi funcţii şi demnităţi până vi se apleacă. Sigur că până atunci vă puteţi promova odraslele. Vă puteţi şi îmbogăţi. Puteţi privatiza tot ce doriţi. Puteţi ridica şi biserici în care să vă rugaţi nu pentru iertarea păcatelor, ci pentru alte reuşite în viaţă. Chiar vă puteţi ruga şi pentru un nou succes şi pentru un alt noroc, mai ales că acesta de a fi vii şi liberi se vede că nu vă ajunge.
Legea lustraţiei e ca o cârpă murdară peste o rană cronică, deschisă, infectată şi de nevindecat. Ea ne ajută să ne pansăm memoria. Măcar pe parcursul zilei, când nu răbufnesc coşmarurile. Legea lustraţiei ajută şi o liotă de profitori. Aveau nevoie să poată justifica şi bravii noştri intelectuali scârboasa lor campanie de slugărire a regimului. Au obţinut condamnarea comunismului şi o pedeapsă morală pentru cei care au condus? Gata! Au scăpat de orice posibilă acuzaţie de colaboraţionism şi pot candida liniştiţi pentru eternitate, dacă o fi vreun locşor liber pentru producţia intelectuală şi artistică a unor asemenea lepădături.
Gata! Putem muri liniştiţi pentru că, măcar formal, am încheiat socoteala cu un trecut care ascunde cheia prăbuşirii de acum. Gata, am produs unguentul calmant cu care să ne oblojim conştiinţele! Putem încerca şi un strop de progres. Chiar şi niţică demnitate naţională. Victimele comunismului ne vor scuza. Vor înţelege că n-am putut mai mult. Că tot lustraţii şi lustrabilii au făcut legile lustrării. Cu o viclenie ascuţită şi cinică, dobândită din toate crimele acelor ani de teroare au izbutit să ne amăgească. Am rămas şi fără şansa de a încheia onorabil un decont obligatoriu. Cu cinismul lor şi cu slăbiciunile noastre ne-au folosit să risipească vinovăţia prin fiecare dintre noi.
Oare chiar ne putem agăţa de această Lege ca să putem trăi liniştiți?
Cornel Nistorescu