Uite că fostul locatar de la Rahova s-a ținut de cuvânt! Pe la începutul acestui an ne avertiza că își va face partid și va candida la președinția României. Sigur, el nu și-a dorit să intre în politică, dar oamenii i-au spus că așa ceva nu se poate concepe, motiv pentru care, după consultarea conștiinței proprii, a făcut pasul cel mare. Partidul Democrat Social al Muncitorilor se întitulează adunătura din jurul fostului pușcăriaș. Lansarea s-a făcut la Tg. Jiu, în prezența unui număr restrâns de foști purtători de lămpaș. Încă nu s-a hotărât asupra siglei, dar din aceasta nu pot lipsi bâta, târnacopul și lămpașul. Sunt obiecte emblematice, cu renume mondial. Cu ele au plantat ortacii panseluțe în Piața Universității și au îndoit spinările celor care aduceau a studenți sau intelectuali. Puține puncte din programul viitorului președinte de țară au fost expuse în fața întristatei adunări din municipiul lui Brâncuși. Am aflat că există deja ”Lista lui Cozma”, unde figurează mai multe persoane, printre care Iliescu, Constantinescu și Băsescu. Foștii președinți vor fi trimiși în pușcăriei pentru comiterea infracțiunii de genocid împotriva poporului, după ce vor fi judecați, evident, de tribunalul muncitorilor. În doar câțiva ani, ”luceafărul huilei” vrea ca în România să fie cel puțin zece milioane de muncitori. De intelectuali n-a pomenit, dar noi ne-am adus aminte că în timpul mineriadei s-a acționat sub sloganul ”Moarte intelectualilor”, așa că problema e ca și rezolvată. Într-o gară din provincie (în capitala țării are restricție de acces), cineva a strigat deîndată ce l-a zărit: ”Miron Cozma președinte!” Și-a dat imediat seama că românii au așteptări de la el, așa că nu poate să-i dezamăgească. Nu i-o fi trecut prin cap că printre alte ”așteaptări”, românii ar dori ca fostul ocnaș să execute integral condamnarea primită (18 ani), și abia apoi să se arunce în apele învolburate ale politicii. Nu știm ce va urma, dar considerăm că partidele consacrate au de ce să se teamă de acum înainte. Veștile proaste pentru ele nu se opresc aici. Tot vineri, de data asta în București, două manechine de pe centură au înregistrat la tribunal ”Partidul Brunetelor”. Imaginați-vă ce se va întâmpla pe scena politică dacă cele două partide, a lui Cozma și al curvelor, vor pune-o de-o alianță? Și dacă (mergând mai departe cu raționamentul nostru), li se alătură celor două și Partidul Elodiei? Atunci chiar că am pus-o! Bălăceanca, pregătește-te, venim!
Grigore Ciascai