A doua sesiune a examenului de bacalaureat debutează astăzi cu proba orală la limba şi literatura română. Probele scrise se vor desfăşura în perioada 24-28 august. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educației, la unii absolvenţi de liceu care au susţinut examenul în sesiunea iunie-iulie, profesorii corectori au observat o lipsă de logică în tratarea unor subiecte, precum şi un orizont limitat de cultură, acestea fiind efecte ale lipsei de studiu sistematic.
În acelaşi document, se arată că rezultatele examenului reflectă în mod real nivelul pregătirii absolvenţilor de liceu, existând însă resurse încă insuficient exploatate de îmbunătăţire a acestora, cum ar fi o mai bună consiliere a elevilor în vederea înţelegerii scopului acestui tip de evaluare externă, o monitorizare permanentă a pregătirii pentru examen sau organizarea mai eficientă a lecţiilor la toate disciplinele de învăţământ.
Absolvenţii de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie mai au o şansă pentru obţinerea diplomei în cea de a doua sesiune care debutează astăzi cu proba orală la limba şi literatura română.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), în zilele de 17 şi 18 august, candidaţilor le vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală în limba română, iar în zilele de 18 şi 19 august, competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Evaluarea competenţelor digitale este programată pentru zilele de 20 şi 21 august.
Bacalaureatul va continua luni, 24 august, cu proba scrisă la limba şi literatura română, urmată în 25 august de limba şi literatura maternă, iar în 26 august cu proba obligatorie a profilului. Ultima probă a examenului, respectiv proba scrisă la alegere a profilului şi specializării, se va desfăşura în data de 28 august.
Primele rezultate vor fi afişate în 31 august, până la ora 12:00, iar în aceeaşi zi vor fi depuse şi contestaţiile. Potrivit MECS, rezultatele finale vor fi afişate în data de 3 septembrie, astfel că aceia care vor promova examenul se vor putea înscrie la admiterea din toamnă organizată de instituţiile de învăţământ superior.
Media minimă de promovare pentru fiecare disciplină în parte este 5, iar media finală, a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de bacalaureat este minimum 6. Lucrările scrise de elevii care susţin bacalaureatul vor fi corectate în alt judeţ, repartizarea urmând să se facă aleatoriu. Rata de promovare a examenului de bacalaureat în a doua sesiune din 2014 a fost, la nivel naţional, de 23,78%.
La prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an, rata de promovare la nivel național a fost de 67,9%. (Oana Nistor)