În data de 02 mai 2012, ora 23,50, Poliţia Municipiului Baia Mare a fost sesizată, prin S.U.A.U. 112, despre o tâlhărie care ar fi avut loc pe b-dul Decebal din municipiu. La faţa locului a fost dirijată imediat cea mai apropiată patrulă de ordine şi siguranţă publică care a demarat verificările. Astfel, s-a stabilit faptul că, în timp ce Lucian H., de 28 de ani, din Baia Mare, se deplasa pe b-dul Decebal, doi indivizi, folosind forţa fizică, l-au deposedat de două telefoane mobile. Poliţiştii au reuşit ca în timp foarte scurt să-i identifice pe suspecţi. Aceştia sunt Ionel L., de 23 de ani, cu domiciliul în localitatea Gârbou, judeţul Sălaj şi Constantin C., de 44 de ani, din aceeaşi localitate sălăjeană. Cei doi figurează în evidenţele poliţiei cu antecedente penale. Prejudiciul, în valoare de circa 200 lei a fost recuperat în totalitate. Cei doi suspecţi sunt cercetaţi în libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.