Pe 10 aprilie 1839 s-a născut primul rege al României. Se împlinesc 177 de ani de atunci. Rigoare, sobrietate şi tenacitate – acestea au fost cuvintele de ordine pentru primul rege al României. Înconjurat de o strălucită pleiadă de oameni politici, Carol a facut istorie îndeplinind destinul naţional al României: independenţa şi modernizarea.
Comandant suprem al armatelor romano-ruse în asediul Plevnei din timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), cu o contribuţie decisivă în acelaşi război, Carol s-a încoronat rege în 1881, purtând cu nedisimulată mândrie coroana de oţel turnată din metalul unuia dintre tunurile turceşti capturate la Griviţa.
Destinul i-a zambit României atunci când doar un miracol a făcut ca înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza de pe tronul reunit al Moldovei şi Munteniei să nu se transforme într-un dezastru pentru toţi românii. Clasa politică, în frunte cu guvernul provizoriu condus de prim-ministrul Ion Ghica, se vedea nevoită atunci să înfrunte acţiunile în forţă ale Mişcării Separatiste din Moldova şi nemulţumirile ţăranilor care credeau că prin exilarea lui Cuza, Legea rurală din 14/26 august 1864 ( Lege prin care peste 400.000 de familii de ţărani fusesera împroprietărite cu terenuri agricole) avea sa fie anulată. Mai mult, situaţia părea să fi scăpat complet de sub control în momentul în care Imperiului Otoman şi-a masat o mare parte a efectivelor militare la sudul Dunării, anunţând o intervenţie în forţa sub pretextul că Unirea Principatelor Române nu era recunoscută decât sub Alexandru Ioan Cuza.
Singura salvare a României părea alegerea unui principe străin în fruntea ţării, un principe care să aducă ţara, prin originile şi prin influenţa sa, sub protecţia marilor naţiuni europene. Cel mai potrivit pentru această misiune s-a dovedit Carol Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet, al doilea fiu al prinţului prusac Carol Anton.
Absolvent al Şcolii de Cadeţi din Munster şi al Şcolii de Artilerie din Berlin, Carol era un ofiţer încercat, demn de originile sale prusace, care participase cu succes la cel de al doilea Război din Schleswig, război purtat între Austria şi Prusia pe de o parte şi Danemarca. Disciplinat, călit în arta războiului, abil diplomat, ofiţer cu o largă apreciere în rândul propriilor soldati, Carol îşi manifestase din start intenţia de a prelua tronul Principatelor, menţionând că supunerea faţă de sultan nu reprezenta un impediment atât de mare şi că acesta va fi înlăturat la momentul oportun.
România îşi câştigase principele pe care şi-l dorise, şi asta spre surprinderea întregii Europe, care vedea mai degrabă o apropiere a acesteia de Franţa, decât de Germania.
