După o pauză competițională de o lună și jumătate, echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Minaur reîncepe seria jocurilor oficiale din Divizia A. În primul joc oficial din 2017, fetele antrenate de Simona Maior-Pașca și Ioana Marta vor evolua duminică, 8 ianuarie, începând cu ora 11:00, în deplasare la Sfântu Gheorghe.
În ultimul joc oficial (etapa a noua), CS Minaur s-a impus pe propriul teren în fața echipei Național Brașov, scor 45-29, în timp ce gazdele de mâine de la Sepsi-Sic au pierdut în etapa a opta pe teren propriu împotriva unei alte echipe din Baia Mare, CS Extrem, scor 34-44. În cele șase jocuri disputate, Sepsi-Sic Sfântu Gheorghe a obținut doar patru puncte (o victorie pe teren propriu și un egal în deplasare). CS Minaur se află în partea superioară a clasamentului. Cu 15 puncte acumulate în șase jocuri, echipa noastră se află pe locul trei.
În această perioadă de o lună și jumătate în care nu au fost programate jocuri oficiale, CS Minaur a disputat meciuri amicale cu echipe de Liga Națională. Echipa noastră a jucat pe teren propriu cu CSM Bistrița, după care a participat la un turneu amical la Cluj-Napoca alături de SCM Craiova, HC Zalău și Universitatea Cluj.
Partida de mâine va fi arbitrată de cuplul Mihai Pârvu (București) – Mihai Potârniche (Buzău).
Sursă info și foto.