AcasăAdministrațiePrimarul interimar Doru Ioan Dăncuș a dispus urgentarea realizării unor obiective de...

Primarul interimar Doru Ioan Dăncuș a dispus urgentarea realizării unor obiective de importanță majoră pentru comunitate. Modernizarea bulevardelor, reabilitarea blocurilor și dotarea unităților de învățământ intră în linie dreaptă!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Stadiul în care se află lucrările și proiectele de importanță majoră pentru municipiul Baia Mare a făcut obiectul unui amplu raport solicitat celor responsabili de către primarul interimar Doru Ioan Dăncuș. La doar ore distanță de finalul minivacanței de Paște, acesta a convocat în ședință șefii direcțiilor din Primăria Baia Mare pentru a afla stadiul în care se află derularea acestora.

“Reîncepem în forță munca pentru Baia Mare și pentru băimăreni!”

Doru Ioan Dăncuș, primar interimar:Acum că Sfintele Sărbători s-au săvârșit, eu îmi continui treaba pentru băimăreni, așa cum v-am obișnuit. Nu vreau să pierdem niciun minut! Atâta timp cât voi fi aici, în această poziție, administrația locală trebuie să lucreze în ritm alert, trebuie să recuperăm zecile de ani de așteptări ale cetățenilor.

Am convocat o ședință operativă împreună cu șefii direcțiilor din Primăria Baia Mare. Le-am cerut raportul privind stadiul proiectelor pe care le avem în desfășurare și al directivelor pe care le-am dispus. Sunt mulțumit de modul în care încep să funcționeze lucrurile și le mulțumesc colegilor din Primărie, pentru că au înțeles importanța celor pe care le-am discutat, însă mereu există loc de mai bine. A venit căldura, vremea ține cu noi, dăm drumul la treabă!

Doru Ioan Dăncuș a dispus accelerarea lucrărilor și procedurilor pentru realizarea obiectivelor de importanță majoră pentru comunitate

Modenizarea bulevardelor, dotarea unităților de învățământ cu echipamente IT și mobilier sau reabilitarea blocurilor de locuințe din municipiu sunt doar câteva dintre obiectivele pentru care primarul interimar al municipiului Baia Mare a solicitat urgentarea demersurilor, dar a adăugat că, în egală măsura, se va ocupa să dea startul asfaltărilor în cartierele Ferneziu și Firiza, dar și în alte zone din oraș care necesită astfel de lucrări.

Am dispus accelerarea lucrărilor, proiectelor și procedurilor de achiziție pentru mai multe obiective pe care trebuie să le realizăm de urgență. Aici aș menționa în primul rând execuția lucrărilor de modernizare și reabilitare a Pieței Revoluției și a bulevardelor din municipiu, cele pentru reabilitarea blocurilor de locuințe și dotarea cu echipamente IT și mobilier a unităților de învățământ.

Accelerăm lucrările de amenajare a parcărilor și curților interioare ale blocurilor pe străzile Oituz (înspre bulevardul Traian), Bucovinei, Arieșului, Motorului și Mărgeanului (zona noului sens giratoriu) pentru a finaliza în timp util. Amenajăm drumul de acces pentru șantierul pe care îl deschidem între strada Gării și bulevardul Unirii, acolo unde începem lucrările la Creșa Mare, săptămâna viitoare urmând să dăm ordinul de începere a execuției lucrărilor! Totodată, vom da startul asfaltărilor în cartierele Ferneziu și Firiza, dar și în alte zone din oraș care necesită astfel de lucrări.

Accelerăm finalizarea lucrărilor la proiectul de reabilitare a Malului Săsarului. Unii rău intenționați au tot vorbit în ultimele zile despre acest subiect, lăsând impresia că acesta este rezultatul final. Eu vă anunț că lucrările nu au fost recepționate! Constructorul va finaliza în scurt timp însămânțarea cu iarbă a zonelor verzi, nivelarea terenului și va realiza drenaje în zona locurilor de joacă, așa cum și-a asumat, urmând ca în scurt timp să efectuăm recepția finală”, a spus Doru Ioan Dăncuș.

Primarul interimar al municipiului Baia Mare a ținut să precizeze că în ritm alert se vor derula de acum și lucrările la sala de sport a Liceului cu Program Sportiv, astfel încât elevii să poată să folosească această sală în siguranță, în timp cât mai scurt.

Doru Ioan Dăncuș a mai arătat că o atenție deosebită va acorda intensificării acțiunilor care vizează creșterea gradului de siguranță al cetățenilor municipiului, fiind dispusă efectuarea de controale susținute și sistematice pe linia combaterii cerșetoriei, a agresiunilor în locurile publice sau în transportul public în comun, precum și pe linia combaterii abandonului de animale pe spațiul public.

Mai mult, primarul interimar al municipiului Baia Mare a dat asigurări că va continua să informeze periodic comunitatea în ce privește derularea proiectelor anunțate.

În zilele ce urmează, vă voi ține la curent, punctual, și vă voi da detalii despre stadiul fiecăruia dintre proiectele pe care le-am anunțat. Așa cum v-am demonstrat până acum, eu vă prezint acțiuni concrete“, a spus Ioan Doru Dăncuș, primarul interimar al municipiului Baia Mare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA