AcasăAdministrațiePRIMARUL DĂNCUȘ A FĂCUT ANUNȚUL: Începând de azi, amenzi de până la...

PRIMARUL DĂNCUȘ A FĂCUT ANUNȚUL: Începând de azi, amenzi de până la 1.500 lei pentru cei care oferă bani cerșetorilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Proiectul de hotărâre care permite polițiștilor locali din Baia Mare să aplice amenzi de până la 1.500 de lei celor care oferă bani cerșetorilor a fost aprobat în ședința Consiliului Local de ieri, 22 august.

Așa cum am procedat mereu, îmi asum riscul de a deveni nepopular dacă asta înseamnă să fac ceea ce este necesar pentru Baia Mare și pentru băimăreni. Vreau să le mulțumesc colegilor mei consilieri locali pentru că au înțeles importanța acestui demers și au aprobat proiectul de hotărâre. Știm cu toții că acest fenomen al cerșetoriei a ajuns la cote alarmante, nu doar în Baia Mare, ci și în restul țării. Am primit nenumărate sesizări din partea băimărenilor care au fost agasați sau agresați de aceste persoane, chiar în centrul orașului. Această situație trebuie oprită”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Împreună cu Poliția Locală, în municipiul Baia Mare, a fost demarată o amplă campanie de combatere a cerșetoriei. În acest sens, au fost organizate acțiuni în cadrul cărora persoanele care apelează la mila oamenilor au fost ridicate de pe străzi. Acestea au fost duse, ulterior, la Adăpostul de noapte, un spațiu unde beneficiază de locuri pentru dormit, mâncare caldă, haine curate.

Trebuie să înțelegem cu toții, pentru că încă sunt unii care iau partea acestor indivizi, că atât timp cât le oferim bani sau bunuri, vor rămâne în stradă și vor deveni din ce în ce mai agresivi cu cei care refuză să-i „ajute”. Noi acționăm, în colaborare cu structurile MAI, le confiscăm banii, îi luăm de pe străzi, dar se întorc pentru că oamenii îi încurajează oferindu-le bani. Am întâlnit și cerșetori care mimează probleme grave de sănătate și înșală cetățenii. În doar câteva ore, au strâns echivalentul unui salariu muncit de un om cinstit”, a adăugat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

În perioada următoare, în mai multe zone din oraș vor fi plasate afișe informative care să descurajeze cetățenii să ofere bani sau bunuri cerșetorilor, inclusiv prin prezentarea sancțiunilor pe care le riscă.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA