Zi importantă miercuri, 21 decembrie 2016, pentru aleșii trimiși în Parlamentul României de către alegătorii care au ieșit la vot în 11 decembrie 2016. Maramureșul se poate mândri cu unul dintre cei mai sufletiști profesioniști din domeniul medical și al managementului de unitate spitalicească, dr. Viorica Cherecheș.
Aceasta a fost aleasă de băimăreni și maramureșeni să îi reprezinte în Camera Deputaților, în speranța că va reuși să își aducă aportul și pentru binele orașului și al județului, așa cum a dovedit în cariera de medic, manager și om implicat în comunitate.
Dr. Viorica Cherecheș a rostit jurământul de deputat în Parlamentul României: „cu respect față de valorile care m-au călăuzit mereu în viață.Sunt onorată să-i reprezint pe băimăreni și maramureșeni în Camera Deputaților și o voi face cu demnitate, profesionalism și în ascultare față de oameni”, a scris Viorica Cherecheș pe contul ei oficial de pe rețeaua de socializare Facebook.
Dr. Viorica Cherecheș are o carieră de 36 de ani în medicină, din care 16 și ca manager de spital. Și-a dedicat întreaga carieră sistemului medical, cu accent pe îngrijirea și nevoile pacienților care i-au trecut pragul. A demonstrat că se pot realiza lucruri mărețe și în România, chiar și cu bani puțini și, de multe ori, fără nici un sprijin din partea celor care ne conduc. A reușit să modernizeze Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie cu fonduri puține, cu mari eforturi, ca astăzi să ne putem bucura cu toții de o unitate spitalicească la standarde europene, unde pacienții sunt tratați în condiții corespunzătoare, atât din punct de vedere medical, cât și uman. Băimărenii și maramureșenii care i-au acordat încrederea și au trimis-o să îi reprezinte în parlament, au convingerea că v-a reuși să facă lucruri bune pentru oameni și în Parlamentul României.
ActualMM