AcasăEvenimentSportPRIMA VICTORIE DIN NOUL SEZON – Minaur a câștigat cu Poli Timișoara...

PRIMA VICTORIE DIN NOUL SEZON – Minaur a câștigat cu Poli Timișoara după o partidă echilibrată (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

În deschiderea etapei cu numărul cinci din Liga Națională, HCM Minaur a obținut prima victorie din noul sezon, scor 29-24, în fața grupării Politehnica Timișoara. La pauză, echipa noastră a avut un avantaj de doar două goluri, scor 15-13.

Primele cinci minute au fost echilibrate, HCM Minaur conducând la un singur gol, scor 3-2 (min. 5). Timișorenii au revenit și au preluat conducerea, având un avantaj de trei goluri, scor 4-7 (acesta fiind cel mai mare avantaj avut de Politehnica în acest meci). Pe fondul unor intervenții foarte bune avute de Răzvan Pop, HCM Minaur a egalat la mijlocul reprizei, scor 9-9, iar mai apoi a preluat conducerea cu nouă minute înainte de intrarea la vestiare. La pauză, HCM Minaur a înregistrat un avantaj de două goluri, scor 15-13.

Imediat după reluare, campionii României s-au distanțat la trei goluri (scor 17-14), iar mai apoi la opt goluri (24-16 min. 45). Totuși, cel mai mare avantaj avut de HCM Minaur în acest meci a fost de nouă goluri, înregistrat cu trei minute înainte de final, scor 29-20. Până la sfârșitul celor 60 de minute, oaspeții au mai scăzut din diferență, scorul final fiind 29-24.

Fără Peter Tatai, accidentat, dar cu Uros Vilovski şi Viorel Fotache reveniţi la echipă după suspendarea dictată de club săptămâna trecută, Minaur Baia Mare s-a descătuşat în meciul de campionat cu Poli Timişoara. Campioana României a câştigat la sfârşitul celor 60 de minuite la o diferenţă de 5 goluri, dar tabela a arătat şi mai bine în timpul jocului, mai exact în repriza secundă, când a condus în mai multe rânduri la 8 goluri (24-16, min. 46, 28-20, min. 53) şi chiar la 9 goluri (scor 29-20, min. 57). Pe final a intervenit relaxarea, astfel că oaspeţii au mai strâns rezultatul.

Ivan Karacic este jucătorul de la Minaur care s-a evidenţiat în partida cu Poli Timişoara, bosniacul reuşind cea mai bună prestaţie de la venirea lui în România. Jucătorul adus de la Meshkov a început meciul ca rezervă, dar l-a schimbat pe Inal Aflitulin în centru şi a dat randamentul aşteptat de toată lumea. Printre remarcaţii din tabăra lui Lars Walther s-au mai numărat Bera, care a excelat pe contraatac, şi Ramba, ultimul acuzând însă şi ceva probleme medicale. Interul stânga a purtat o pungă cu gheaţă pe picior la un moment dat, dar el a revenit totuşi în teren.

La puncte slabe ar putea fi semnalat jocul cu pivoţii, Vilovski şi Cristescu fiind puşi rar în evidenţă. Ar mai fi de remarcat faptul că frământările interne s-au mai potolit, iar Vilovski şi Fotache au început ca titulari în axul central al apărării. În urma celor 3 puncte obţinute cu Timişoara, Minaur a revenit pentru moment între primele 8 echipe ale Ligii Naţionale.

Partida dintre Minaur Baia Mare şi Poli Timişoara a fost urmărită din tribune şi de Nikola Eklemovic, unul din jucătorii decisivi ai echipei maramureşene la câştigarea titlului în sezonul trecut. Fostul coordonator de joc a venit în Baia Mare pentru a clarifica anumite probleme cu clubul, inclusiv dacă va prelua funcţia de team-manager care i-a fost oferită în vară. Surse ProSport au precizat că Nikola Eklemovic ar putea sta chiar pe banca tehnică a Minaurului după primul joc din Liga Campionilor.

Minaur Baia Mare a jucat penultimul joc înaintea debutului în grupelele Ligii Campionilor, care se va produce în 20 septembrie, în Danemarca, cu Skjern. Datorită debutului campionilor în Champions League, Minaur va juca din nou în cursul săptămânii, în deplasare la nou-promovata CSM Ploiești. 

HCM Minaur Baia Mare: Pop (13 interventii), Simulescu (1) – Aflitulin (3 goluri), Ivancsik (3), Ramba (4), Busecan, Ghita (5), Fotache, Sadoveac, Karacic (5), Marta, Mihai, Vilovski (2), Ostroushko (2), Cristescu, Bera (5)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA