Irina Begu, cap de serie numărul unu, a câștigat turneul WTA de la Seul, dotat cu premii totale de 426.750 dolari, după de a dispus de jucătoarea belarusa Aleksandra Sasnovici, venită din calificări, cu 6-3, 6-1, după o oră și șaptesprezece minute.
Adversara lui Begu, a jucat finala după ce a venit din calificări şi trecuse în tururile precedente de Alexandra Dulgheru (cap de serie 6), Sloane Stephens (cap de serie 3) şi Anna Karolina Schmiedlova (cap de serie 2).
Aflată pe locul 136 WTA, jucătoarea din Belarus nu a mai reuşit să repete evoluţiile precedente şi în faţa Irinei, care a controlat meciul fără probleme.
Un aparent echilibru a existat doar în debutul întâlnirii, dar, de la 3-3 în primul set, românca de pe poziţia 29 în clasamentul mondial a câştigat 8 game-uri consecutive şi a rezolvat astfel finala.
Pentru Begu titlul de la Seul este cel mai bun rezultat reuşit anul acesta, în care a mai jucat o semifinală la Rio de Janeiro şi optimi la Australian Open. Ea are în palmares un singur titlu la simplu, cucerit în 2012, la Taşkent, dar a mai jucat alte trei finale, anul trecut la Moscova şi în 2011, la Marbella şi Budapesta.
Pentru triumful de la Coreea de Sud, Begu va primi 111.389 de dolari şi 280 de puncte WTA. Astfel, începând de luni, Begu va ajunge pe locul 26 în ierarhia mondială, ceea ce va fi cea mai bună clasare din cariera ei de până acum.