Meteorologii anunţă că vremea va fi în general închisă, săptămâna în curs, în majoritatea regiunilor ţării, temperaturile minime fiind cuprinse, în general, între -4 şi 3 grade.
„Va fi o vreme închisă în majoritatea zonelor ţării, dar mai ales în interiorul arcului carpatic. Vor fi precipitaţii slabe, mai peste tot. La munte, predominant ninsoare, dar vor fi şi mixte – lapoviţă, ploaie şi ninsoare – în regiunile intracarpatice şi predominant ploaie în restul teritoriului, în sud şi în est. Sunt temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toată ţara vor fi în general cam între 3 şi 13 grade. Vor fi şi minime între -4 şi 3 grade, în general”, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, relatează Mediafax.
În Bucureşti, temperatura maximă va fi de 9 grade, iar noaptea minimele vor fi cuprinse între 1 şi 3 grade.
„Vor mai fi unele înnorări, condiţii de ceaţă noaptea şi dimineaţa, dar fără precipitaţi. Aceasta este prognoza pentru prima parte a săptămânii, până spre joi după-amiază. Nici după aceea nu vor fi mari schimbări”, spun meteorologii.
Sursă info.