AcasăAdministrațiePREVENIRE CORONAVIRUS BAIA MARE - Primarul Cătălin Cherecheș a dispus măsuri ferme...

PREVENIRE CORONAVIRUS BAIA MARE – Primarul Cătălin Cherecheș a dispus măsuri ferme de control și prevenție la nivelul unităților de învățământ din Baia Mare și în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență

spot_img

DISTRIBUIȚI

PREVENIRE CORONAVIRUS BAIA MARE  Ieri, 26 februarie 2020, primarul Cătălin Cherecheș a convocat două ședințe de urgență: una a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, unde a dispus măsuri ferme pentru prevenirea potențialelor îmbolnăviri cu Coronavirus și una cu toți directorii unităților de învățământ din Baia Mare. Primarul a dispus măsuri de control și prevenție în toate unitățile de învățământ din orașul nostru

În calitate de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență, Cătălin Cherecheș a cerut și a obținut acordul celor prezenți pentru constituirea unui grup local de intervenție rapidă care va lua măsurile necesare în situația unei evoluții mai accentuate a infecțiilor cu Coronavirus. S-a decis efectuarea unor controale de sănătate specializate în colectivitățile mari, atenție sporită la tot ceea ce înseamnă igienizarea unităților de învățământ, dar și a locurilor unde își desfășoară activitatea un număr mare de persoane. Primarul a cerut de asemenea ca fiecare instituție implicată și abilitată să acorde atenție sporită unei corecte informări a publicului larg cu privire la tot ceea ce înseamnă protejare împotriva virusului.

Din punctul nostru de vedere, al Municipiului Baia Mare, la spitalul TBC avem o zonă de carantinare pe care o putem pune la dispoziţie pentru pacienţi, iar cei de la Serviciul de Ambulanţă au disponibilizat autoutilitare, respectiv ambulanţe care să fie dedicate, la nevoie, transportului pacienților. În plus, la Spitalul de Boli Infecțioase există o zonă special destinată pentru tratarea și asigurarea asistenței medicale în astfel de cazuri, dar și cantitatea necesară de medicamente, materiale sanitare, și echipamente de protecție, atât pentru personal, cât și pentru potențialii bolnavi”.

Cei de la Urbis rugați să dezinfecteze mai des în mijloacele de transport în comun; Poliția Locală verifică persoanele izolate la domiciliu

 

Pentru că intrăm în zona manifestărilor de 1-8 Martie cred că ar fi foarte util să le punem în vedere organizatorilor acestor tipuri de manifestări să țină cont de tot ceea ce înseamnă măsuri de prevenție. Am solicitat și reprezentanților societății de transport public în comun Urbis SA să prezinte modul în care deinfectează după fiecare cursă sau la un anumit interval de timp mijloacele de transport, dar și sporirea măsurilor de prevenție în cazul locuințelor sociale și a centrelor de tranzit de care dispune Baia Mare. Pe cei de la Poliția Locală i-am însărcinat cu preluarea listelor cu cetățenii care se întorc din străinătate și care ar trebui să se autoizoleze la domiciliu, urmând să fie efectuate verificări în acest sens. Este un lucru obligatoriu pentru fiecare cetățean care se află într-o astfel de situație și vreau să fim siguri că nu există nici un fel de derapaj al unei persoane care să pună în pericol alți cetățeni”, a spus Cătălin Cherecheș.

Dozatoare cu soluții pentru dezinfectarea mâinilor în fiecare sală de clasă din Baia Mare

Tot pentru prevenirea apariției unor îmbolnăviri cu Coronavirus, am convocat directorii tuturor unităților de învățământ din municipiu la o ședință de urgență. Le-am cerut responsabilitate maximă cu privire la măsurile care trebuiesc aplicate cu fermitate în această perioadă, dar mai cu seamă am subliniat necesitatea efectuării cu rigurozitate a activităților de dezinfecție și sterilizarea a tuturor incintelor în care se desfășoară activități cu și pentru elevi. Am vrut să văd care este situația cel puțin la nivel declarativ din partea domniilor lor, după care vom face o verificare a tuturor unităților de învățământ, vom schimba soluțiile utilizate în procesul de igienizare a spațiilor și, nu în ultimul rând, vom face tot ce este necesar pentru ca în fiecare clasă să existe dozatoare cu soluții pentru dezinfectarea mâinilor, în cel mai scurt timp”, a declarat primarul Cătălin Cherecheș.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA