AcasăNews AlertPRESIUNI - Liderul Cartel Alfa Maramureș, amenințat înainte de conferință

PRESIUNI – Liderul Cartel Alfa Maramureș, amenințat înainte de conferință

spot_img

DISTRIBUIȚI

PRESIUNI În ciuda faptului că problemele de ordin salarial ale angajaţilor Urbis au fost rezolvate, la societatea de transport în comun nu este deloc linişte. Nemulţumirile au fost făcute publice atât de preşedintele Sindurb Sorin Zete, cât şi de preşedintele Cartel Alfa Maramureş Florin Hossu. 

Sindicaliştii vorbesc despre presiuni şi ameninţări care se fac asupra unor angajaţi pentru că aceştia să iasă din sindicatul Sindurb.

„Problemele au început să apară în urmă cu aproximativ 5 luni când mi s-a cerut demisia. Am continuat însă, iar acum s-a ajuns la situaţia în care prin diferiţi lucrători ai societăţii se fac presiuni pentru a determina angajaţii să renunţe la calitatea de sindicalist, fiind ameninţaţi că în caz contrar vor fi daţi afară. Chiar ieri şi alaltăieri au ieşit din sindicat cam vreo 7-8 persoane, tot aşa, la presiuni şi se urmăreşte distrugerea acestui sindicat”, susţine preşedintele sindicatului Sindurb, Sorin Zete.

La rândul său, preşedintele Cartel Alfa Maramureş spune că situaţia nu este normală şi că nu poate fi de acord cu presiunile la care sunt supuşi membrii de sindicat.

„Nu sunt de acord cu presiunile asupra unor lideri de sindicat, poate chiar a unor salariaţi. Mai mult, aseară am primit şi un telefon de ameninţare având în vedere că am stabilit o conferinţă de presă. Nu ştiu cine se teme de o conferinţă de presă doar că anunţ pe oricine e dispus să mă sune şi să mă ameninţe că fac această muncă de 25 de ani şi atâta timp cât sunt în Cartel Alfa nimeni nu mă va opri să îmi reprezint salariații. Mai mult o să fac o sesizare organelor abilitate să mă ajute în identificarea persoanei care m-a sunat să mă ameninţe ‘’ a declarat Florin Hossu, preşedintele CartelAlfa Maramureş.

Hossu mai vorbeşte despre situaţii care ar putea deveni conflictuale în viitor pentru Urbis. Din acest motiv, a fost întocmit o adresa prin care se solicită conducerii unităţii răspunsuri şi informaţii despre strategia economică a societăţii, în condiţiie în care nu se doresc restructurări de personal din rândurile angajaţilor acestei societăţi.

De menţionat faptul că în cadrul societăţii Urbis funcţionează două sindicate, reprezentativ fiind Sindicatul Lucrătorilor din Transporturi și Servicii Maramureș.

Credit foto.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA