Agenţia Associated Press notează că protestele din România nu dau nici un semn că s-ar încheia, după ce demonstranţii furioşi pe măsurile de austeritate au aruncat cu pietre şi sticle incendiare spre poliţie. Un bărbat a fost cuprins de flăcări pentru scurt timp, precizează AP, adăugând că ministrul de Interne Traian Igaş a convocat o reuniune de urgenţă.
Aproximativ 30 de persoane au fost rănite duminică seara la Bucureşti, în cursul unei manifestaţii care a degenerat, scrie la rândul său agenţia France Presse. O mie de persoane s-au adunat în Piaţa Universităţii pentru a cere demisia preşedintelui Traian Băsescu, acuzat că se află la originea unei scăderi drastice a nivelului de trai, adaugă AFP.
Postul Voice of Russia menţionează că protestatarii din Bucureşti au aruncat cu pietre şi cocteiluri Molotov spre forţele de ordine.
Protestele au început în ţară joi, în sprijinul unui oficial care a demisionat din Ministerul Sănătăţii, după ce a criticat un proiect controversat de reformă a sistemului sanitar. Guvernul a retras proiectul vineri, dar acest lucru nu i-a calmat pe manifestanţi, care au ieşit din nou în stradă pentru a exprima nemulţumirea generală faţă de reducerea cheltuielilor şi nivelul de trai, precizează agenţia Reuters.
Postul de televiziune BBC informează că, în aceste condiţii, alianţa partidelor de opoziţie a cerut alegeri anticipate.
Potrivit CNN, unii dintre protestatari au cerut dreptate şi au acuzat Guvernul şi măsurile de austeritate pentru nivelul scăzut de trai.
Agenţia China Nouă precizează că aceste proteste sunt cele mai serioase de când preşedintele Traian Băsescu a venit la putere, în 2004.
Radio France Internationale menţionează că reluarea creşterii economice nu a produs încă efecte în viaţa de zi cu zi a românilor, care cer acum alegeri anticipate.
Protestatarii şi-au exprimat furia faţă de măsurile de austeritate, dar şi faţă de nepotism şi corupţia larg răspândită, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu, altădată popular , notează Deutsche Welle. Premierul Emil Boc a făcut însă apel la dialog.